Poate că România nu mai are toate drumurile rele, neasfaltate, cu gropi, pe care le-a adunat retorica colectivă atunci când se spune că ”nu avem drumuri”, însă odată cu îmbunătățirea unor porțiuni numărul victimelor și a celor care își pierd viața pe ele nu scade.
”Mentalitatea generală este că avem accidente și suntem pe primul loc în Europa la sânge pe șosea, morți și răniți pe șosea sau pe ultimul loc la siguranță rutieră pentru că nu avem drumuri. Asta spunea cam toată lumea. Odată ce au început să se facă drumurile din ce în ce mai bune, să se modernizeze, și aici mă refer în special la drumurile principale care străbat România, DN1, DN2, DN6, DN7, DN5, înspre Moldova, înspre Ardeal, înspre Muntenia. a trecut numărul de victime în aceste zone. Și atunci vine întrebarea: de ce?
Factorul uman, criminalul din spatele ”drumurilor morții”
Răspunsul, de fiecare dată, duce către factorul uman, adică ce face omul, omul de la volan și nu numai, pentru că implicăm și pietonul, și biciclistul și trotinetistul, dar în mod special omul de la volan. Omul de la volan ce face? Face rău. Face rău în sensul că nu este educat cum trebuie, nu are cei șapte ani de acasă, nu este învățat nimic în școala generală, școala de șoferi se face foarte sumar cu o programă insuficientă.
După școala de șoferi nu se mai face nimic, sistemul nostru de pregătire nu mai prevede nimic după aceea, spre deosebire de restul țărilor din Europa, unde se fac tot felul de programe de pregătire, de cursuri de conducere defensivă sau altfel de programe de pregătire. Și se ajunge așa încât șoferii, când se văd pe un drum bun, nu înțeleg că pe un drum bun se poate merge în siguranță, ci înțeleg că pe un drum bun trebuie să meargă foarte tare. Mergând foarte tare, asumându-și tot felul de manevre riscante, pentru că ei nu conștientizează că se pun într-un mare pericol, avem aceste accidente. Toate concluziile duc la factorul uman. Vinovată nu este mașina sau drumul”, a afirmat Titi Aur pentru DC NEWS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video