Data publicării:
Drumul Papei în România. Trasee secrete și securitate de grad zero - EXCLUSIV
Timp de trei zile, Papa Francisc va vizita țara noastră. Șumuleu Ciuc este unul dintre cele mai importante locuri unde va ajunge Suveranul Pontif, iar reporterii DC News au fost pe ”Drumul Papei”. Un reportaj care vă prezintă locul și modul de desfășurare a ceremoniei religioase ce va avea loc pe data de 1 iunie 2019.
Papa Francisc va veni în România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, răspunzând astfel invitaţiei autorităţilor Statului român şi a Bisericii Catolice din România, informează pe 11 ianuarie, Biroul de presă al Sfântului Scaun.
Presa națională, dar și internațională preia imediat informația și ajunge rapid în întreaga lume. Papa va vizita Bucureștiul, Iașiul, Blajul, dar va ajunge și la Șumuleu Ciuc, în Harghita.
Sanctuarul Marian de la Șumuleu Ciuc
Poate că una dintre cele mai importante vizite ale Papei Francisc în România, va fi la Șumuleu Ciuc, acolo unde este Sanctuarul Marian. Un loc de mare importanță pentru credincioșii catolici care vin an de an în pelerinaj de Rusalii, dar și de Sfânta Maria. Peste 200.000 de oameni iau parte la aceste evenimente ce sunt sărbătorite pe dealul din spatele mănăstirii, denumit și ”Drumul Crucii”.
De mai bine de 450 de ani, Șumuleu Ciuc devine centrul spiritual al credincioșilor, pelerinajele organizate aici fiind cele mai mari din Europa Centrală și de Est.
Mai mult, Mănăstirea Franciscană este comoara locului, așa cum descriu localnicii. Aceasta a început să fie construită în anul 1804, în stil baroc, iar sfințirea a avut loc abia în anul 1876.
Mănăstirea adpăpostește o sculptură de mare valoare, statuia Fecioarei Maria, realizată la începutul anilor 1500. O statuie făcătoare de minuni, așa cum spun pelerinii. Aceasta este făcută din lemn de tei și o prezintă pe Fecioara Maria învăluită în razele soarelui, iar sub picioare are globul pământesc și luna. În jurul capului poartă o coroană formată din 12 stele.
Drumul Papei, la Șumuleu Ciuc
Vizita Papei în România este momentan ținută sub secret. Nici măcar oficialitățile nu știu care va fi programul exact al Sanctității Sale. Este estimat însă ca Papa să ajungă la Șumuleu Ciuc pe data de 1 iunie 2019. Atunci, toate bisericile catolice vor fi deschise non-stop, iar în zonă vor avea loc nenumărate evenimente culturale și religioase.
Papa va susține o slujbă pe dealul din spatele Mănăstirii Franciscane din Șumuleu Ciuc. Acolo este deja construită o scenă în aer liber, unde au loc slujbele de Rusalii și de Sfânta Maria, la marile pelerinaje.
Trasee secrete pentru Papă
Președintele Consiliului Județean, Borboly Csaba, susține că Papa Francisc va ajunge la Șumuleu Ciuc cu elicopterul. De la stadion însă, sunt realizate trei trasee până la ”Drumul Crucii”, de pe dealul din Șumuleu. Cel puțin așa prevăd protocoalele de securitate de la Vatican. Niciodată însă nu se va știi exact drumul pe care se va deplasa coloana oficială a Sanctității Sale.
”Drumul Crucii” este acum un drum de pământ și piatră. Plin de zăpadă și noroi. Un drum simplu pe care oamenii de toate vârstele îl urcă pentru a ajunge cât mai aproape de locul unde au loc slujbele religioase.
Pentru vizita oficială a Papei, autoritățile promit însă că acest drum care urcă pe deal, până la scena unde va sluji, va fi reabilitat și asfaltat. De asemenea, vor fi amenajate sectoare speciale pentru pelerini.
Autoritățile din județul Harghita susțin că pe dealul de la Șumuleu Ciuc încap aproximativ 320.000 de oameni. Pentru vizita Papei Francisc se așteaptă să ajungă aici peste 500.000 de credincioși.
Securitate de grad zero
Autoritățile locale din Harghita, dar și cele naționale se pregătesc intens pentru vizita Papei în România. Vor fi luate măsuri sporite de securitate, iar în locațiile unde va ajunge Papa vor fi mobilizate cadre din M.A.I, atât locale, cât și din județele învecinate.
La Șumuleu Ciuc vor exista aproximativ 10 porți de intrare în zona unde va ajunge Papa, iar pelerinii sunt rugați să se înscrie pe website-ul Pontifex.ro, în prealabil, iar la eveniment să vină exclusiv cu mijloacele de transport în comun. De asemenea, este important ca pelerinii să ajungă din timp la locația evenimentului, pentru a se evita supraaglomerările.
Orașul Miercurea Ciuc nu deține destule locuri de parcare, de aceea intrarea în oraș cu automobilul va fi restricționat încă din 31 mai. După data de 1 iunie doar autoturismele care dețin permisiune specială pot intra în Miercurea-Ciuc.
Ceremonia religioasă va fi tradusă
Ceremonia se va desfășura în limba latină, cântecele vor fi în limba maghiară, Papa va predica în limba italiană, traducerea se va face în maghiară simultan și română sau engleză. Pe ecrane va apărea și subtitrare.
Papa Francisc este al doilea Papă care vine în vizită în România, după Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea care a poposit pe aceste meleaguri în mai 1999. Vizita va avea în primul rând un caracter pastoral, dar va însuma şi importante valenţe ecumenice sub motto-ul „Să mergem împreună!”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News