Data publicării:
Drumul în Bulgaria și Grecia, un coșmar în această vară. Podul Prieteniei intră în reparații. Traversarea Giurgiu-Ruse cu bacul, promisă din iunie
Bulgarii încep ample reparații la Podul Prieteniei, dintre Giurgiu și Ruse, amenințând șoferii care merg în Grecia, Bulgaria sau Turcia cu ore de așteptare în vamă.
Zilnic, pe podul cu o singură bandă pe sens, trec circa 2000 de camioane, iar traficul crește exponențial în perioada concediilor, datorită turiștilor care se deplasează cu mașina spre destinațiile de vacanță din Bulgaria și Grecia.
Autoritățile nu au profitat de iarna blândă din acest an, și vor demara lucrările de reparații în iunie, cu slabe șanse ca acestea să se încheie până la finalul sezonului. Reparațiile la Podul Prieteniei au generat blocaje mari, la intrarea sau ieșirea din țară.
Și în acest moment, când încă nu au început vacanțele, cea mai aglomerată vamă dintre România şi Bulgaria face faţă cu greu traficului intens, iar cozile de camioane formate zilnic la Vama Giurgiu-Ruse sunt foarte mari. În punctul de trecere a frotierei de la Negru Vodă nu au investit nici bulgarii, nici românii, așa că a rămas tot cu o singură bandă pe sens iar cozile de camioane se întind pe kilometri. Între Călărași și Silistra funcționează o linie de feribot, dar așteptarea poate dura și trei ore, dacă nu funcționează simultan toate cele trei bacuri, sau dacă sunt valori mari de trafic. Miile de camioane cu cereale din Ucraina sporesc aglomerația în lunile de vară.
Promisă încă de anul trecut, linia de feribot dintre Giurgiu şi Ruse nu este încă deschisă traficului auto. Autorităţile de pe cele două maluri ale Dunării au convenit că inaugurarea noului punct de trecere a frontierei ar putea avea loc peste cel târziu o lună, anunță Rador. Feribotul ar putea prelua mașini cu masa de până la 40 de tone. Linia de feribot nu a mai funcționat de 30 de ani, iar la problemele generate de lipsa infrastructurii se adaugă și cele legate de necordanțele administrative, portul bulgăresc fiind unul privat, nu de stat.
Pe partea română, lucrările de reabilitare a clădirilor administrative din viitorul punct de frontieră au fost finalizate dar nu a fost achiziţionat încă un echipament pentru transbordarea camioanelor de mare tonaj. Cum achizițiile durează mult în România este foarte probabil ca finalizarea sistemului de transbordare să rămână doar o promisiune a autorităților, așa cum sunt podul peste Dunăre de la Călărași, rămas pe hârtie de opt ani, sau cel de la Nicopole-Turnu Măgurele, care ”există” doar în strategia celor ”Trei Mări”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News