Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Drum bun, Balcica Măciucă!
Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
Portretul Balcicăi, semnat de Jean Alexandru Seriadi
A plecat dintre noi o personalitate, cunoscută şi preţuită în lumea artelor plastice şi în cea literară, dar al cărei nume este ştiut de cei mai mulţi poate doar ca autor al unei minunate cărţi despre Balcic: Balcica Moşescu Măciucă.
Numele îi fusese dat de tatăl ei, publicistul Octavian Moşescu, după oraşul ferecat de pe Coasta de Argint al cărui primar devenise. Într-un interviu acordat cu câţiva ani în urmă, Balcica Măciucă îşi amintea: “La naşterea mea, tata a spus: «Fetiţa asta nu se poate chema altfel decât Balcica!». Şi Balcica am rămas. Nu am mai căpătat niciodată alt nume. Nici măcar unul de alint. De altfel, cea de-a doua casă a noastră, construită pe când aveam doar câţiva ani, după planurile acelei artiste rafinate care a fost arhitecta Delavrancea Gibory (sora Cellei Delavrancea), s-a chemat «Vila Balcica»".
Balcica Măciucă s-a născut la 23 aprilie 1930, în Balcic. A absolvit Liceul „Al. Vlahuţă“ din Râmnicu Sărat în 1948, apoi Institutul „Nicolae Grigorescu”, secţia de Istoria şi Teoria Artei în 1952.
La 15 ani, elevă fiind, a publicat prima plachetă de versuri, Golful cu migdali, urmată, un an mai târziu, de Zbor de pescăruşi, volume reeditate recent la Editura Tracus Arte, în viziunea grafică a lui Mircia Dumitrescu.
Bunica şi nepoata pe strada din faţa casei din Balcic în care s-a născut Balcica
Lector de istoria artei, cunoscut critic de specialitate, Balcica Măciucă a semnat apoi, cu un nume nou monografii de pictori: Th. Aman (1958), Lucian Grigorescu (1963), Ioan Popescu-Negreni (1978).
Am avut plăcerea să stau de vorbă de mai multe ori cu această distinsă intelectuală fascinantă. Balcica Măciucă era o femeie frumoasă, cu mâini lungi şi fine, cu o ţinută şi un comportament pline de distincţie.
Era fiica, aşa cum aminteam, a lui Octavian Moşescu şi a frumoasei Penca Moşescu, fostă Dobref, o bulgăroaică cu studii de canto la Viena, pe care tânărul primar o cunoscuse la o searată în care Penca avusese un recital, urmat de versuri recitate de George Vraca şi terminat cu un un alt recital, al lui Petre Ştefănescu-Goangă.
Casa Balcicăi din Bucureşti avea un interior cald şi luminos, la fel ca privirea ei
Copilăria Balcicăi în “Oraşul Alb”, cum mai era numit Balcicul, a fost legănată de lumina Coastei de Argint, de atmosfera cu elemente de poveste orientală a cartierului tătăresc, dar, mai ales, de artiştii pentru care Balcicul a fost locul care a creat, în perioada interbelică, o nouă viziune picturală. Acolo i-a cunoscut, de la o vârstă fragedă, pe Lucian Grigorescu, Tonitza, Steriadi, Pallady, Ghiaţă, Dărăscu…, dar şi o seamă de scriitori importanţi ca Adrian Maniu, Tudor Vianu, Ion Marin Sadoveanu, Ion Pillat, Jean Bart, Oskar Walter Cisek şi alţii... “Lumea picturii, a romanului şi a poeziei interbelice”.
O rafinată lume a artei
Şi tot acolo, a cunoscut-o, în casa părinţilor ei, pe Regina Maria, care “mă mângâia întotdeauna pe creştet si-mi spunea: «Ce fericită eşti că te cheamă Balcica! Ce copil fericit să porţi numele celui mai frumos oraş din lume!»"
Despre această casă, Balcica Măciucă scrie: “Locul era aşezat pe o colină cam abruptă, în schimb vederea spre mare era cea mai frumoasă din oraş. Se vedea tot golful, casa era astfel concepută încât, chiar când erai înăuntrul ei, aveai senzaţia că te găseşti în exterior pentru că, prin geamurile imense, grădina părea o prelungire a interiorului”.
După cedarea Cadrilaterului, familia Moşescu a trebuit să părăsească Balcicul, iar viaţa fostului primar, evident cu un dosar necorespunzător, s-a schimbat. Dar dragostea pentru artă şi relaţiile cu artiştii de seamă au continuat, aproape neschimbate.
Oana Cajal, fotografiind biblioteca omului de artă şi de litere Balcica Măciucă
În interviul amintit, Balcica Măciucă povesteşte: “Să ştii că noi nu am ţinut doar posturile de Crăciun şi de Paşte. La noi se ţinea şi postul Ghiaţă. Ori postul Steriadi. Tata nu precupeţea nici un efort ca să-şi poată chema iarăşi la o gustare, la un vinişor, la o cafea prietenii - pictorii (Lucian Grigorescu, Camil Ressu) şi sculptorii (printre ei era şi Gheorghe Anghel, care mi-a făcut un bust, în bronz, pe când eram fetiţă. (…) Se refăcea astfel, în locuinţa aceea modestă (două camere într-un apartament închiriat undeva, lângă Parcul Carol), atmosfera de la Balcic. Veneau şi foarte mulţi actori la noi, (…) marii actori ai scenei româneşti, prieteni la cataramă cu tata: George Vraca, Puiu Iancovescu (căruia tata îi dăduse loc de casă la Balcic), Calboreanu. Mama le facea baclavale, imam-baldi. Tata era prieten cu Jean Grozavescu, cu Goangă".
Oana Cajal în geamul casei bunicilor de la Râmnicu Sărat
Mulţi cititori cunosc probabil numele Balcicăi Măciucă şi de pe coperta volumului Balcic, apărut în 2001. O monografie neobişnuită a acestui oraş, un “amestec de confesiune şi de observaţie, de evocare şi de analiză, de portretizare documentară şi de translare subtilă în ficţiune şi în mitologie”, cum îl caracterizează criticul Pavel Şuşară. Un volum provocator şi plin de promisiunea miracolului, asemenea unei feerii. “Autobiografie şi evocare, nostalgie şi sentiment al posesiunii, jubilaţie şi suferinţă mocnită, iubire mărturisită şi tonalităţi de ecleziast, această carte este un adevărat poem al melancoliei. Un imn tardiv pentru Balcic”.
Citim, în această carte: “Balcicul are o deschidere spre lumină, încât nici acum nu ştiu dacă lumina aceea venea din cer, din mare, din noi“. (…) Pe platoul de sus exista un loc unde puteai vedea, din când în când, silueta unei cadâne înveşmântată în negru, stând nemişcată ca o statuie, parcă uitată acolo de timp. Era turcoaica Fatma, fiinţa din Balcic cea mai apropiată a Reginei Maria, care o aştepta întotdeauna, în acest loc, ori de câte ori se anunţa venirea Sultanei. Regina oprea maşina, o lua pe Fatma şi coborau pe acest drum până la Palat. Suverana era îmbrăcată, ca de obicei, în alb“.
Balcica Măciucă, împreună cu nepoata sa după examenul de absolvire, la Montreal
Despre viaţa din casa istoricului de artă Balcica Măciucă, cu atmosfera şi întâlnirile amintind de cele de la Balcic, fiica sa, dramaturgul şi graficianul, Oana Cajal, formată ca om şi artist, de patru locuri “pe care le ador: casa părinţilor din Bucureşti, casa şi grădina bunicilor la Râmnicu Sărat, Balcicul Magic al mamei şi Spaţiul Paradoxal de Familiar al Saint-Sauveur-ului Canadian”, îmi mărturisea, într-un interviu:
“M-am născut acasă, sub fascinanţii ochi de bronz ai Domnişoarei Pogany, celebra sculptură a lui Brâncuşi, soarele colecţiei de artă a bunicului meu, Octavian Moşescu, un admirator şi emulator al artiştilor, un rafinat colecţionar, care, sub aparenţa unui boem fără vârstă, ascundea profunzimea unui gânditor socratic. Toată viaţa am fost convinsă că Domnişoara Pogany a fost ursitoarea mea bună, a tot ce-i frumos, nobil, înălţător. Am copilărit înconjurată de opere de artă, de obiecte şi tablouri minunate. Pentru mine pereţii casei erau ferestre deschise către lumina culorilor, către vis, către iubire. Fiecare tablou îmi spunea o poveste şi imaginaţia mea înflorea în preajma lor şi a extraordinarilor artişti care ne frecventau des casa. Lucian Grigorescu, Camil Resu, Jean Steriadi, Gheorghe Anghel, Ghiaţă, Ion Pillat, Adrian Maniu, Camil Petrescu, Hrandt Avachian, “prietenul Hrandt” şi mulţi alţii. Am avut grijă ca fiica mea, Annya, care s-a născut în Canada, să vină cu regularitate în România şi să petreacă cât mai mult timp în casa părinţilor mei, unde Timpul a rămas pe loc într-o oază a adevăratelor valori, a smereniei în faţa artei şi a purităţii sufleteşti. Acest spaţiu drag este izvorul meu de apă vie la gândul căruia îmi cresc aripi oriunde m-aş afla pe pământ”.
Patru generaţii pornite din Balcic, Penca, Balcica, Oana, Annya
Monografia Ion Popescu Negreni de Balcica Măciucă
La plecarea definitivă din Balcic, Adrian Maniu a scris o poezie special pentru Balcica, ce se încheia cu o strofă revelatoare: "- Unde eşti tu?/ - Nu mai sunt/ Dar mi-e sufletul la tine/ - Tu te mai gândeşti la mine?/ - Săruta-te-aş, alb pământ...".
Balcic, o monografie neobişnuită a oraşului de pe Coasta de Argint
Nostalgia Oraşului alb
Balcica Măciucă la vârsta primelor poeme
Balcica Măciucă ne-a părăsit. A plecat într-o lume în care o aşteaptă poate întreaga lume artistică pe care a cunoscut-o de-a lungul unei vieţi în care magia locurilor, dar mai ales cea a artelor, a devenit parte din substanţa ei spirituală şi intelectuală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
