Drone ale rebelilor yemenţi, interceptate de Arabia Saudită
Arabia Saudită a interceptat joi drone rebele yemenite care vizau un aeroport civil din sudul ţării, a anunţat coaliţia militară condusă de Riad, transmite AFP.
Dronele au avut ca ţintă aeroportul din Jizan, a precizat coaliţia într-un comunicat difuzat de agenţia oficială de presă saudită SPA. Aceasta nu a raportat nici victime, nici pagube materiale. Rebelii houthi din Yemen revendicaseră mai devreme atacuri cu drone asupra aeroporturilor de la Jizan şi Abha (sud), potrivit Al-Masirah, canalul de televiziune al rebelilor.
Coaliţia nu a confirmat atacul asupra aeroportului de la Abha. Rebelii şiiţi houthi, consideraţi ca apropiaţi Iranului şi care sunt supuşi din martie 2015 unor bombardamente intense ale coaliţiei, şi-au intensificat în ultimele săptămâni atacurile cu drone şi rachete asupra oraşelor din Arabia Saudită. Marţi, nouă persoane au fost rănite într-un atac lansat de rebeli houthi asupra aeroportului din Abha, potrivit coaliţiei militare conduse de Riad. La 12 iunie, un atac cu rachetă asupra acestui aeroport a rănit 26 de civili şi a suscitat ameninţări cu un răspuns sever din partea coaliţiei.
La 23 iunie, un nou atac cu rachetă asupra aceluiaşi aeroport a ucis un sirian şi a rănit alţi 21 de civili, potrivit coaliţiei. Aceste evoluţii au loc pe fondul tensiunii crescute în regiune, Washingtonul şi Riadul acuzând Iranul că ar fi comis atacurile de joi asupra a două petroliere în Marea Oman, ceea ce Teheranul dezminte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News