Data publicării:
O dronă a suspendat decolarea avioanelor
Avioanele care urmau să decoleze vineri dimineaţă de pe aeroportul internaţional din Dubai au rămas temporar la sol din cauza prezenţei unor drone în zonă, a anunţat un purtător de cuvânt al aeroportului, informează Reuters.
Suspendarea decolărilor a fost în vigoare în intervalul 10:13-10:45 ora locală (06:13-06:45 GMT), după care zborurile au putut fi reluate.
Aeroportul din Dubai, hub pentru companiile aeriene Emirates şi flydubai, este cel mai tranzitat din întreaga lume. El a deservit 81,4 milioane de pasageri în primele 11 luni ale anului trecut.
Amenzi severe
Directorul general al Autorităţii aviaţiei civile din Emiratele Arabe Unite, Saif Mohammed al-Suwaidi, a declarat că în această ţară amenzile sunt severe în cazul activităţii neautorizate a dronelor.
Problema dronelor care interferează cu traficul aerian a devenit mai stringentă în urma prezenţei unor drone în apropierea mai multor aeroporturi din Marea Britanie şi SUA.
VEZI ȘI Carmen Iohannis, AUDIATĂ. A intrat cu un batic pe cap
În luna ianuarie, zborurile de pe aeroportul londonez Heathrow au fost oprite pentru o oră după ce a fost semnalată prezenţa unei drone în apropiere. De asemenea, din aceeaşi cauză au fost oprite temporar aterizările la aeroportul Newark Liberty International din New Jersey.
Activitatea pe aeroportul Gatwick, al doilea ca mărime din Londra, a fost perturbată grav în luna decembrie după ce a fost raportată prezenţa unor drone în apropiere, adaugă agenţia de presă britanică.
CITEȘTE ȘI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News