Data actualizării:
Data publicării:

Drob pentru Paști, făcut din organe expirate de ȘASE ANI. Susanu, comisar-șef ANPC: E inacceptabil

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Spectacola.ro
Sursă foto: Spectacola.ro

Comisarul-șef al ANPC, Sorin Susanu, a pus problema produselor de la raft din perioada Paștelui și a oferit un exemplu elocvent pentru un produs specific perioadei realizat din materie primă veche de șase ani. 

În cadrul interviului cu Sorin Susanu, comisar-șef al ANPC, a vorbit despre ce pericole se ascund la raft, mai ales în perioada Paștelui. 

”Mielul și ouăle. Ouăle, pe vremea comunismului le țineai, că nu se prea găseau, le luai, le puneai în frigider, că nu se prea găseau și mâncam două pe săptămână. Acum văd că au date de expirare extrem de stricte”, a deschis subiectul jurnalistul Val Vâlcu, gazda interviului. 

Atenție la produsele de la raft

”Lucrurile s-au schimbat tocmai pentru a evita potențialele probleme. Pe lângă această dată de expirare la orice produs alimentar, este important să citim, să cunoaștem și să respectăm termenii de depozitare”, a spus Sorin Susanu, comisar-șef ANPC.

”Oul este o celulă, ce se poate strica? Îl vezi la gust și îl arunci”, a adăugat Vâlcu. 

”Nu, nu trebuie să ajungem să vedem la gust, pentru că el poate fi parte componentă dintr-un produs finit, dintr-un cozonac, că tot vorbim despre perioada asta”, a spus Susanu. 

”Spuneți să îl folosească într-un produs care stă două luni...”, a completat Vâlcu.

Drob din pipote vechi de șase ani

”Da, și acolo poate deveni o problemă. De-a lungul anilor m-am întâlnit cu probleme atât de greu de acceptat și de crezut. Vorbind exact de Paște, îmi aduc aminte în urmă cu mai bine de cinci ani de zile, am găsit o fabrică micuță care producea drob, acel drob ambalat, din pipote și măruntaie expirate de peste șase ani de zile”, a spus Susanu. 

”Din congelatoare, de unde le scoteau? Dintr-un depozit de război?”, a întrebat Vâlcu. 

”Nu, a fost o situație atipică, a avut închiriat cuiva, firma nu a plătit, au sigilat ăla, iar când s-a terminat procesul au găsit și acele produse și s-au gândit că ar fi bine să le valorifice. E inacceptabil acel lucru. De asta vă spun că, totuși, e nevoie de o atenție sporită. Pe de altă parte și consumatorii trebuie să aibă o minimă vigilență. Să nu cumpere un produs care în mod vădit este ținut în condiții necorespunzătoare: în razele directe ale soarelui la o temperatură mult diferită decât cea prescrisă de producător, dacă e congelat sau refrigerat”, a explicat Susanu. 

Vezi emisiunea integrală aici: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel