DREPTURI polițiști. Christian Ciocan: Ministrul Bode a rezolvat în patru zile ce nu s-a rezolvat în 15 ani
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
În exclusivitate pentru DC News, Christian Ciocan, purtător de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România (F.S.D.P.R), a transmis un mesaj legat de activitatea ministrului Lucian Bode.

Christian Ciocan, purtător de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România (F.S.D.P.R), a oferit un interviu, în exclusivitate pentru DC News, în care a punctat rolul ministrului Lucian Bode în soluționarea uneia dintre cele mai importante probleme ale salariaților din Poliție:

„Pe data de 30 decembrie 2020, s-a discutat o problemă care trenează de 15 ani. Sindicatele din Poliție și din Ministerul de Interne au trecut prin toate guvernele cu această problemă și nu a putut fi rezolvată. Problema se numește specialistul de clasă. Este o calificare ce conferă polițiștilor drepturi similare cu celelalte categorii din marea familie a apărării și ordinii publice. De exemplu, Ministerul Apărării a obținut de mult timp aceste drepturi.

Dincolo de această calificare, este un efort bugetar extrem de serios de câteva sute de milioane de euro anual. Sunt banii pe care polițiștii, obținând această specializare, îi primesc. La întâlnirea din data de 30 decembrie, domnul ministru Bode a luat notă de ceea ce noi i-am cerut, iar câteva ore mai târziu această problemă a venit în actualitate. La patru zile de la acea discuție, respectiv pe data de 3 ianuarie, problema a fost soluționată. Aceasta e în funcție de numărul de ani lucrați într-un domeniu. Poate ajunge maxim până la 7,5%, în timp ce toate celelalte sporuri sunt înghețate la nivelul anului 2018, acesta e un spor din salariul funcției de bază la nivelul anului 2022.

Ministrul Bode a rezolvat în 4 zile ce nu s-a rezolvat în 15 ani. Dincolo de drepturile salariale, se oferă polițiștilor și această calificare, de specialist de clasă. Unii oameni care lucrează cu presa, fără a fi jurnaliști, obțin o calificare ce le permite să facă parte din Uniunea Ziariștilor Profesioniști și această sintagmă le conferă niște drepturi. E un lucru extrem de important pe care eu îl remarc. Eram ultimii din marea familie a apărării și ordinii publice care nu obținusem acest drept. Mulțumesc în numele tuturor polițiștilor“, a conchis Christian Ciocan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel