Data publicării:

Drapelul naţional. Primarul din Sfântu Gheorghe, amendat

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp

Primarul din Sfântu Gheorghe a fost amendat pentru refuzul de a arbora drapelul naţional în urma somaţiei.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a fost amendat, miercuri, cu suma de 5.000 de lei de către Prefectura Covasna pentru că nu a dat curs somaţiei de a arbora şi drapelul României alături de steagurile roşu-alb-verde, cu care a fost pavoazat municipiul în cinstea Zilei maghiarilor de pretutindeni, sărbătorită pe 15 martie.

'Ca urmare a refuzului primarului municipiului Sfântu Gheorghe de a da curs solicitării instituţiei noastre, cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, respectiv de arborare a Drapelului României împreună cu Drapelul Ungariei, în data de 14.03.2018 primarul municipiului Sfântu Gheorghe a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 5.000 lei. Sancţiunea a fost aplicată în temeiul art. 24 alin(1) lit.g din H.G. nr.1157/2001', se precizează într-un comunicat de presă remis Agerpres.

Potrivit sursei citate, art.7 din Legea nr. 75/1994 şi art.6 din H.G. nr.1157/2001 stipulează faptul că drapelele altor state pot fi arborate pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor legale.

Somaţia a fost trimisă marţi, la scurt timp după ce municipalitatea a pavoazat centrul oraşului, precum şi mai multe străzi principale cu steaguri roşu-alb-verde în cinstea comemorării a 170 de ani de la Revoluţia din 1848-1849.

Comunicatul primăriei

În replică, conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a dat, marţi, publicităţii un comunicat, prin care a informat că, în contextul pregătirilor pentru acest eveniment, a decorat centrul oraşului cu 'panglici de culori naţionale ungureşti, piaţa Libertăţii cu drapel naţional unguresc, iar câteva străzi cu cocarde roşu-alb-verde', subliniind că 'niciunul dintre aceste simboluri nu este drapelul oficial al Ungariei, drapelul naţional unguresc nefiind acelaşi lucru cu drapelul Ungariei'.

În comunicat se mai arată că, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1.157/21.11.2001, minorităţile etnice - constituite în organizaţii, uniuni sau asociaţii la nivel naţional - pot folosi la acţiunile specifice şi însemnele proprii, iar Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a 'amplasat panglicile, drapelul şi cocarde de culori naţionale ungureşti în spiritul acestei hotărâri'.

Conducerea Primăriei a mai precizat că 'invitatul special şi vorbitorul de onoare' al sărbătorii de la Sfântu Gheorghe va fi doctorul Lázár János, şeful de cabinet al premierului Ungariei, Viktor Orban, iar 'drapelul Ungariei va fi arborat lângă steagul României numai cu ocazia vizitei dânsului, în ziua de 15 martie'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel