Data publicării:
Drapelele României, depozitate în tomberon: "Vai mama noastră! De ce lucraţi ca proştii?"
O imaginea care a apărut în mediul online a stârnit tot felul de reacţii din partea românilor, în prag de Centenar. Un muncitor a fost surprins de un trecător în timp ce arbora drapelele prin oraș, pe care le ţinea într-un tomberon.
Dupa cum se poate observa in imaginea, steagurile stau unul peste altul într-o pubelă, așezată în cuva unui excavator. Momentul a fost surprins în Râmnicu Vâlcea, înainte de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României şi a Centenarului Marii Uniri, şi a ajuns imediat pe Facebook, scrie adevarul.ro. Imaginea a stârnit o serie de reacţii pe reţeaua de socializare:
„Vai mama noastră, au trecut degeaba, în multe privinţe, 100 de ani!", „Ingeniozitatea nesecătuită a românului şi rapiditate! Un neamţ ar fi stat o zi punând, mutând scara!", „Le doresc sănătate şi securitate în muncă!", „Cum puteţi lucra fără protecţie? Numai la noi se întâmplă asta, muncitorul nu e protejat, nu-şi ia măsuri de protecţie! De ce lucraţi ca proştii?".
Cei care s-au ocupat de pregătirea orașului de 1 Decembrie sunt angajaţi ai Primăriei Râmnicu Vâlcea în cadrul Direcţiei Administrării Domeniului Public, potrivit aceleiași surse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News