Data publicării:

Dramă pentru Maria Ciobanu! Fanii au avut un șoc

Autor: Emanuel Baran | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Maria Ciobanu și Ionuț Dolănescu
Maria Ciobanu și Ionuț Dolănescu

Maria Ciobanu a recunoscut, la Los Angeles, în fața fanilor ei, că și-a pierdut vocea de ciocârlie și că nu mai poate cânta așa cum i-a obișnuit. Admiratorii prezenți la eveniment au fost surprinși de aceste veste tristă, însă artista de muzică populară le-a dat o soluție: să-i asculte discurile înregistrate până acum. Maria Ciobanu are 81 de ani, a devenit cetățean american și locuiește în SUA, unde își tratează problemele de sănătate tot mai numeroase.

Chiar dacă medicii i-au interzis să mai cânte pentru a nu-și pune viața în pericol, Maria Ciobanu a interpretat zilele trecute trei piese într-un restaurant din Los Angeles, în cadrul unui eveniment pentru comunitatea românească din SUA. La final, vedeta le-a mărturisit celor prezenți că nu mai are vocea care a consacrat-o și și-a cerut scuze că nu le poate cânta mai mult.

Maria Ciobanu are probleme cu inima

„Dacă vreți să o cunoașteți pe Maria Ciobanu, vă rog să puneți CD-urile pe care le aveți. Azi, Maria Ciobanu nu mai cântă așa cum cânta. Ăsta e cursul vieții, dar vă mulțumesc din suflet pentru admirația voastră”, le-a spus Maria Ciobanu celor prezenți în sala din Los Angeles.

Familia artistei a declarat că starea de sănătate a Mariei Ciobanu este fragilă, ea suferă de stări acute de oboseală și nu mai poate sta în picioare mai mult de 20 de minute. De asemenea, problemele cu inima i s-au agravat, are dificultăți de respirație și palpitații tot mai dese. Interpreta de muzică populară a plecat din România în toamna anului 2017 și de atunci nu a mai putut reveni în țară, din cauza problemelor de sănătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel