Data actualizării:
Data publicării:

Scrisoare pentru Orban: I-ați adus acasă, iar acum îi EXPORTAȚI!

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Președintele SINDALIMENTA, Dragoș Frumosu, i-a adresat o scrisoare deschisă premierului României, Ludovic Orban.

Președintele SINDALIMENTA, Dragoș Frumosu, i-a adresat o scrisoare deschisă premierului României, Ludovic Orban. În scrisoare, SINDALIMENTA subliniază trei puncte cheie:

- Salariile angajaților din industria alimentara sunt mai mici decât ajutorul de șomaj tehnic

- In timp ce românii sunt săraci și au rămas fără bani, politicienii noștri joacă plafonarea prețurile la alimente la Curtea Constituționala

- Agricultura și industria românească nu au forță de munca, guvernul i-a adus acasă pe românii plecați odată cu pandemia, iar acum ii exportă la cererea Germaniei și Italiei

În scrisoarea deschisă, Dragoș Frumosu cere și lăsarea deoparte a luptelor politice, pentru un scop comun: „Cred că este momentul ca toată clasa politică să lase luptele din spatele ușilor, să dispară pentru moment dorința alegerilor, indiferent care ar fi, iar dumneavoastră alături de ceilalți reprezentanți ai Guvernului României să vă puneți priceperea în folosul românilor si României. V-ați asumat conducerea acestei țări și consider ca este momentul să și dovediți că sunteți în stare să faceți acest lucru. Înlocuiți incompetența și prostia cu inteligentă, profesionalism si responsabilitate".

Acum 10 zile, SINDALIMENTA a cerut mai multe măsuri, printre care:

- Eliminarea taxelor şi impozitelor pentru societățile din industria alimentară pentru o perioadă de 6 luni;

- Scutirea de la plata taxelor pe salariu pentru o perioadă de 6 luni în cazul angajaților din industria alimentară, pentru a putea să-i menținem.

- Stoparea exporturilor de materie primă pentru industria alimentară şi încurajarea importurilor pentru acest sector;

- Sprijinirea sectorului de procesare a cărnii prin acordarea de subvenții;

SCRISOAREA INTEGRALĂ

„Domnule Prim Ministru, deși primul instinct a fost să gândesc optimist, considerând că vor veni și vremuri mai bune pe care generația mea le așteaptă de mulți ani, gândul ca nu ați înțeles sau poate nu ați vrut sa înțelegeți întrebarea mea m-a determinat să vă explic public situația.

În urmă cu aproximativ 10 zile, am adresat o solicitare Guvernului României care, în mare parte, consta in:

- Eliminarea taxelor şi impozitelor pentru societățile din industria alimentară pentru o perioadă de 6 luni;

- Scutirea de la plata taxelor pe salariu pentru o perioadă de 6 luni în cazul angajaților din industria alimentară, pentru a putea să-i menținem.

- Stoparea exporturilor de materie primă pentru industria alimentară şi încurajarea importurilor pentru acest sector;

- Sprijinirea sectorului de procesare a cărnii prin acordarea de subvenții;

Și asta în condițiile în care astăzi Romania are nevoie, în principal, în afară de măsuri de sprijinire pentru economie, de spitale, medici, cadre medicale și alimente. Potențialul industriei alimentare românești ne-ar putea oferi posibilitatea să reajungem pe rafturile magazinelor cu produsele noastre.

Reacțiile nu au apărut sau au fost făcute câteva interpretări care nu au legătura cu majoritatea salariilor de mizerie ale angajaților din industria alimentara, cu sărăcia reală a românilor, drept pentru care am decis să vă pun o întrebare la emisiunea tv la care ați participat, duminică, 05.04.2020, ora 20,00.

Răspunsul dat de dumneavoastră cum ca astăzi nu ne mai obligă nimeni să venim la muncă decât pentru a câştigă un salariu nu se potrivește întrebării. Întrebarea făcea referire la salariul de mizerie pe care angajații din industria alimentară îl câştigă: 1.700-1.800 de lei, la faptul că ei sunt obligați, în primul rând, să vină la muncă și să producă alimente de calitate și ieftine pentru populație, este o obligație morala. Am precizat ca majoritatea angajaților provin din satele si comunele învecinate, riscul de îmbolnăvire prezinta un grad ridicat, forța de munca din industrie lipsește, iar valoarea ajutorului de șomaj este mai mare decât salariile lor nete. Si știți de ce? Sunt sigur ca nu, fiindcă sunteți cu toții rupți de realitățile din aceasta tara, mai ales de cele de ordin social.

Ceea ce se întâmplă are câteva cauze:

- clasa politică a creat, prin legea salarizării, o mare discrepanță între sectorul bugetar și cel privat, ultimul fiind cel care cotizează cel mai mult la bugetul României;

- de aproape 9 ani promiteți cu toții, de fiecare data când veniți la guvernare, că veți modifica Legea nr. 62, Legea Dialogului Social, care din anul 2011, atunci când a fost modificată la solicitarea mai multor investitori străini, a făcut ca 70% din lucrătorii români să vina la lucru numai ca să aibă de unde se întoarce, sa aibă un venit sub nevoile firești pentru întreținerea familiei, sa fie lipsiți de drepturi. Legea are articole contradictorii, iar Campania împotriva celor nemulțumiți, dar cu mai mult curaj „așteaptă mulți la poartă sau aducem forță de muncă din Nepal", a indus teama pierderii locurilor de muncă.

Domnule Prim Ministru, în sectorul privat din Romania nu există mai mult de 2-3 reprezentativități sau mai mult de 3-4 Contracte Colective de Muncă înregistrate la nivelul sectoarelor de activitate.

Nimeni nu a mișcat un deget și legea a rămas aceeași. Personal voi face dovada înaintării unui proiect de modificare a acestei legi tuturor partidelor politice, comisiilor parlamentare, ministerului Muncii, guvernului de acum un an, la care nu am primit nici un răspuns. Acest lucru dovedește indiferența față de sectorul privat și interesul numai pentru obținerea de voturi din cealaltă parte.

In concluzie, domnul Prim Ministru, în condițiile în care angajații din industria alimentară primesc un salariu net de 1.700-1.800 lei lunar, când majoritatea lor provin din satele și comunele limitrofe marilor orașe, fiind supuși permanent riscului îmbolnăvirii, v-am solicitat, în numele organizației pe care o reprezint, ca pentru o perioadă de 6 luni, taxele și impozitele acestora să fie eliminate, astfel încât salariul lor net sa crească, iar fabricile să aibă garanția păstrării angajaților. Altfel, multe companii vor închide, angajații vor intra in șomaj tehnic și, probabil, imediat mulți vor pleca din țară pentru un salariu mai mare, mai ales când Germania și Italia cer acum forță de muncă, având nevoie de oameni în agricultură.

Facem aceeași mare greșeală și prin absența luării unor măsuri care să încurajeze economia, îi gonim din țară și ne vom plânge în continuare de lipsa forței de muncă.

Plafonarea prețurilor la produsele alimentare este o măsura socială de mare importanță pentru sănătatea românilor, care să vină in sprijinul veniturilor fiecărei familii, dar și în favoarea menținerii consumului si nu a reducerii lui, care altfel poate arunca în aer industria alimentară, mai ales că multe alimente vin din import, la prețuri mai mici.

O ultimă parte a întrebării mele făcea referire la un articol din Ordonanța nr. 32, privind acordarea șomajului tehnic și anume:

La articolul XI, după alineatul (8) se introduc cinci noi alineate, alineatele (9)-(13), cu următorul cuprins pentru alin (9):

(9) În situația în care un angajat are încheiate mai multe contracte individuale de muncă din care cel puțin un contract cu normă întreagă este activ pe perioada instituirii stării de urgență, acesta nu beneficiază de indemnizația prevăzută la alin. (1).
Asta înseamnă ca dacă un angajat are mai multe contracte cu timp parțial si unul dintre angajatori suspendă activitatea pe perioada stării de urgenta, poate primi șomaj tehnic. Într-o astfel de situație, un angajat cu două contracte de muncă cu timp parțial poate câştigă venituri substanțiale, plus șomajul tehnic. Venitul multora poate fi dublu sau triplu fațî de cel din industria alimentară.
Sper ca această eroare sa fie îndreptata in ședința de guvern de astăzi, cu posibilitatea de a face corectura in REVISAL, aşa cum am discutat cu d-na ministru Alexandru.

Mai cred că acum ați înțeles atât ceea ce înseamnă obligativitatea, cât și o parte din nevoile industriei alimentare românești; multe dintre produsele acesteia sunt strategice.

Domnule Prim Ministru, cred că este momentul ca toată clasa politică să lase luptele din spatele ușilor, să dispară pentru moment dorința alegerilor, indiferent care ar fi, iar dumneavoastră alături de ceilalți reprezentanți ai Guvernului României să vă puneți priceperea în folosul românilor si României. V-ați asumat conducerea acestei țări și consider ca este momentul să și dovediți că sunteți în stare să faceți acest lucru. Înlocuiți incompetența și prostia cu inteligentă, profesionalism si responsabilitate.

PRESEDINTE SINDALIMENTA,

Dragoș FRUMOSU"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel