Data publicării:

Dragomir: Lui Băsescu o să-i pună creierul în formol, eu o să las ce a lăsat Terente

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu
WhatsApp
mitica
mitica

Dumitru Dragomir, președintele LPF, a făcut o declarație surprinzătoare, marţi, într-o conferinţă de presă. Acesta a spus că  peste 30-40 de ani creierul preşedintelui României, Traian Băsescu, va fi pus în formol pentru a fi studiat, iar în ceea ce îl priveşte a menţionat că va lăsa la păstrare ce a lăsat şi fostul bandit Terente, scrie Mediafax.

"Eu mă asemăn puţin cu domnul preşedinte Băsescu . Pentru că dânsul e preşedinte de ţară, iar eu preşedinte de Ligă. Peste 30-40 de ani, când o mierlim, dânsul lasă ceva în urmă şi sigur îi iau ăştia creierul şi îl pun la formol. Pentru că a fost băiat deştept şi o să îi studieze ăştia creierul. Iar ca să nu fiu mai prejos, o să las şi eu în formol ce a lăsat Terente. De la domnul preşedinte o să ia creierul să îl pună la formol pentru că e mai deştept ca mine, că altfel eram eu în locul dânsului. Am concurat cu dânsul la Primăria Capitalei şi a fost mai deştept ca mine", a spus Dumitru Dragomir.

 El a comentat astfel o declaraţie a preşedintelui Traian Băsescu în care acesta vorbea despre longevitatea lui Dumitru Dragomir în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.

 Dragomir a explicat că va mai candida o dată la preşedinţia LPF pentru a finaliza un proiect legat de drepturile TV ale Ligii I. "Vă lăsaţi voi de presă şi mă las şi eu de Ligă. Nu, glumesc, mai am un singur proiect, ăsta ca să las cluburile cu bani. Este un proiect cu drepturile TV, şi îl am numai eu. Deci vreau să mai concurez o dată la preşedinţia Ligii ca să finalizez acest proiect. Nu ştiu dacă o să stau tot mandatul, dar voi concura", a spus oficialul LPF.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel