Data publicării:
Dragoș Pătraru e revoltat de o schimbare care i s-a impus la ”Starea nației”
Jurnalistul Dragoș Pătraru s-a declarat revoltat de o schimbare majoră pe care este obligat să o facă la ”Starea nației” și pe care o cataloghează drept ”o imbecilitate”.
Dragoș Pătraru a anunțat că, începând cu acest sezon, el va fi direct responsabil de vânzarea timpului de publicitate aferent emisiunii ”Starea nației”.
Totodată, jurnalistul și-a exprimat nemulțumirea față de această decizie, în condițiile în care, a explicat el, lucrează 14-15 ore pe zi pentru realizarea producției.
”Eu la TVR am avut o libertate totală, ne-am asumat misiunea TVR şi am considerat că e cel mai bun mediu să face această emisiune. Am vrut să rămânem. Ni s-a spus că se vrea emisiunea asta, mai ales că se fac cifre de audienţă de zece ori mai mare ca înainte. Dar ni s-a mai zis 'O vindeţi voi'. În loc să primesc bani din ce se încasează din această emisiune, eu trebuie mă plătesc pe mine şi echipa. Nu trebuie să fac eu asta. Eu lucrez 14 ore pe zi la emisiune, când să mai lucrez şi pentru banii ăştia?
(...) În loc să fiu plătit din ce aduce această emisiune, eu acum trebuie să alerg să-mi iau banii. Mi se pare o imbecilitate, pentru că mă expune treaba asta la niște situații de care eu n-aș vrea să aud. Pe mine, anul trecut, nu m-a interesat. Eu habar n-am avut ce oameni din agențiile de publicitate sau de la clienți, direct, au cerut publicitate la 'Starea nației'. Și nu trebuie să știu eu asta. De ce trebuie să știu eu asta? Dacă vine unul și îmi dă publicitate, eu știind că am încheiat contractul - că îl închei eu - mai pot să vin și să spun ceva de el? E anormal ce se întâmplă și să vedem cum o să rezolvam această problemă. Eu sper să dăm aceste minute la o agenție și noi să îi facem factură la sfârșit de lună.
(...) Lucrăm la rubrici noi, dar eu nu mă pot ocupa acum de ele, pentru că eu trebuie să vând minute”, a spus Dragoș Pătraru, marți, la Adevărul Live.
Vezi și: Dragoș Pătraru, comentariu acid după decizia luată de TVR
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News