Dragnea, surprins că Tăriceanu s-a întâlnit cu Iohannis
Liderul PSD Liviu Dragnea a mărturisit, vineri, într-o conferință de presă susținută la Alexandria, că a fost surprins când a aflat de întâlnirea liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, cu președintele Klaus Iohannis după alegerile parlamentare.
"Mi-a spus astăzi. Înainte de conferința de presă, am avut din nou întâlnire cu dl Tăriceanu și cu dl Daniel Constantin.
Trebuie să recunosc, am fost surprins.
Mi s-a părut puțin ciudat ca în paralel cu consultările oficiale să aibă loc și aceste întâlniri informale. Nu am insistat să-mi spună detalii despre această întâlnire.
Ceea ce am înțeles, așa cum a spus-o și în conferința de presă, a rămas consecvent alianței cu PSD, ceea ce era și foarte greu să nu se întâmple după ce s-a tot discutat despre asta și în campanie și a fost o alianță asumată", a spus Liviu Dragnea.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News