Data publicării:

Dragnea, scandal la ÎCCJ. Maria Vasii: Ar trebui să avem demisii

Autor: Darius Muresan | Categorie: Politica
WhatsApp

Avocatul Maria Vasii a comentat incidentele de la ÎCCJ, din timpul termenului procesului lui Liviu Dragnea.

Maria Vasii a declarat că a fost o ”zi foarte tensionată” și că este ”dezamăgită profund” de modul în care a fost asigurată paza și securitatea persoanelor chemate la ÎCCJ.

”Chemarea a fost pentru ora 13. Din păcate am intrat după 15:30. A fost o zi foarte tensionată. Trebuie să mărturisesc că m-a dezamăgit profund modul în care a fost asigurată paza și securitatea persoanelor chemate la judecată. 

Într-un stat de drept, așa cum România se afirmă a fi, mâine ar trebui să vedem câteva demisii. Un asemenea obiectiv cum este Înalta Curte de Casație a fost lăsat de izbeliște. Este regretabil că unele televiziuni au prezentat în cursul serii imagini și afirmații din care ar reieși că cineva a chemat oamenii respectivi pentru a-l apăra pe domnul Dragnea. Nu este așa. La un moment dat m-am adresat Înaltei Curți pentru a asigura liniștea și decența în modul în care sunt tratați cei care sunt chemați la judecată.

Mi s-a răspuns oficial că vor fi luate măsuri pentru ca incidentele din cursul dimineții să nu se repete. Am văzut ce măsuri s-au luat...(...) Cert este că nu am avut parte nici de securitate, nici de liniște, nici de pază. A fost un moment mai mult decât stânjenitor și regretabil pe care sper să nu-l mai văd niciodată în jurul unei asemenea instituții”, a declarat Maria Vasii la România TV.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel