Dragnea rămâne tranșant cu Iohannis: Categoric nu!
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, marți, că nu va mai avea cu preşedintele Klaus Iohannis decât relaţii instituţionale, când nu le va putea evita.

"Relaţii personale nu voi mai avea, categoric nu. Probabil, foarte puţin probabil, relaţii instituţionale când va fi absolut obligatoriu. Dacă se pot evita, cu mare drag", a declarat Liviu Dragnea la B1 TV. Liderul PSD a explicat că a adoptat această poziţie şi din cauză că preşedintele Iohannis i-a cerut să demisioneze de la conducerea partidului, după condamnarea definitivă în dosarul privind votul la referendumul din 2012.

"Ceea ce m-a dezamăgit foarte mult a fost telefonul pe care mi l-a dat în seara în care am fost condamnat. Nu era membru PSD şi atunci m-a dezamăgit pentru că am sperat, dar s-a dovedit că a fost o speranţă greşită, că nu mai e preşedinte Băsescu, e preşedinte Iohannis, care nu-şi mai permite el să spună unui partid ce preşedinte să aibă, ce preşedinte să nu aibă. Pentru că eu nu am vrut să fac acelaşi lucru când a avut o problemă dumnealui, am zis să rămânem totuşi într-un registru mai înalt pentru ţară, pentru proiecte mari", a spus Liviu Dragnea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel