Data publicării:
Dragnea: Protestele, finanțate și organizate profesionist. Nu știu ce alte instituții sunt implicate pe lângă președinție
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a apreciat că modul de organizare şi dimensiunea finanţării protestelor din Piaţa Victoriei arată o organizare profesionistă, chiar dacă există oameni care participă la aceste acţiuni din convingere, potrivit Agerpres.
El a mai apreciat că organizarea unor manifestaţii şi a unor contramanifestaţii în Bucureşti şi în provincie ar putea duce la situaţia în care 'această ţară este sfâşiată'.
' Modul de organizare, dimensiunea finanţării acestor proteste - astăzi am înţeles că au venit cu autocare, cu microbuze, cu trenuri foarte mulţi oameni aduşi din teritoriu (...) - arată o organizare profesionistă. Asta nu arată o organizare spontană. Asta nu e un miting spontan, adică nu e numai spontaneitate. Există în spate organizare. Sunt oameni care pur şi simplu vin pentru că aşa cred, sunt supăraţi, e dreptul fiecăruia...', a declarat liderul PSD la România Tv.
El a adăugat că este foarte greu de precizat cine e responsabil pentru o astfel de organizare, dar şi-a exprimat convingerea că instituţiile statului care vor să acţioneze în spiritul stabilităţii acestei ţări vor obţine informaţiile respective.
'Ordonanţa a fost doar un pretext, un pretext al celor care au incitat enorm de multă lume de bună credinţă să iasă în stradă, prin dezinformare. La primul miting, domnul preşedinte Iohannis a fost în stradă. Nu ştiu ce alte instituţii mai sunt implicate, în schimb am văzut şi eu, ca şi dvs, conducători de multinaţionale - companii care sunt bine primite şi vor fi bine primite în continuare -, dar mi s-a părut mai mult decât incorect ca preşedintele unei bănci străine, un cetăţean străin, să protesteze împotriva Guvernului. Normal, poate e supărat pentru legea dării în plată sau pentru alte lucruri, pe care noi le-am făcut pentru români. (...) Cine va plăti? Toţi vom plăti, toţi românii vom plăti această perioadă, generată nu de această ordonanţă. Şi-a asumat ministrul Justiţiei o comunicare defectuoasă, atât înainte, cât şi după aprobarea respectivei ordonanţe. Acesta a şi fost motivul pentru care prim-ministrul a decis să retragă ordonanţa, pentru a arăta că nu există interesul cuiva anume pentru asta. Dar, în acelaşi timp, acum, încet-încet se vede că nu aceasta a fost miza, a fost doar un pretext', a arătat el.
Sunt presiuni pentru apărarea votului din 11 decembrie
Dragnea a subliniat că PSD nu a organizat protestul din faţa Palatului Cotroceni, dar că există presiuni din teritoriu, de la liderii de organizaţii, în vederea organizării unor contramanifestaţii. 'Am vorbit cu mulţi conducători de filiale de la PSD, care au presiune foarte mare de la preşedinţii de organizaţii locale, care la rândul lor au presiune foarte mare de la oameni, care spun un lucru foarte simplu: 'Vrem să ne apărăm votul din 11 decembrie. Nu suntem de acord ca votul nostru să fie furat, nu suntem de acord ca măsurile pe care le-am votat să nu fie puse în practică'. Pentru a încerca să stăpânim această dorinţă, am avut acea discuţie din coaliţie şi cu premierul Grindeanu şi decizia premierului de a abroga ordonanţa are la bază şi acest lucru, în principal, cu speranţa că acei care contestă ordonanţa de câteva zile, nemaiavând obiect, ar trebui să se retragă', a spus Dragnea, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News