”Cel mai important partid este cel care are cea mai largă susținere în societate, pentru că reprezintă dorințele, speranțele, viziunile unei părți mari într-o societate. Cred că din acest motiv PSD a fost, este și va mai fi de mult timp de acum înainte cel mai important partid din România. Normal că orice susținător, orice alegător al unui partid dorește ca acel partid să dea premierul, adică să conducă guvernarea unei țări. Sper ca românii să aibă încredere în noi și să ne dea această șansă să avem un prim-ministru de la PSD”, a afirmat Liviu Dragnea la ”Interviurile DCNEWS”.
Liviu Dragnea a precizat că PSD va considera că a câștigat alegerile când va da premierul.
Președintele PSD a adăugat: ”Cred că va fi greu, dacă nu imposibil pentru cineva să nu accepte o propunere de prim-ministru din partea partidului care câștigă alegerile și se prezintă la Cotroceni cu majoritate constituită. Va fi greu să se întâmple asta”.
”Știm cu toții că a fost o perioadă destul de lungă în care pe toate site-urile, în multe emisiuni se împingea ideea că am vândut meciul, că m-am vândut lui Iohannis, că m-am vândut lui Cioloș, că m-am vândut PNL-ului, că deja este blat și va fi guvern PSD-PNL. Am abordare pragmatică. Eu nu sunt de acord și nu vom face guvern cu PNL pentru că nu suntem compatibili cu acești oameni. A intra într-un guvern cu PNL chiar dacă va fi premier de la PSD și să-l rupi după câteva luni de zile înseamnă să ne batem joc de țară și să o aruncăm în instabilitate. Nu putem lucra cu acești oameni”, a mai precizat Liviu Dragnea.
Președintele PSD a precizat că nici cu premier de la PSD, nici cu Dacian Cioloș nu vor face un guvern cu PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea