Data publicării:

Dragnea, la mitingul USL: Puterea României e în țară, nu în afara ei

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, i-a îndemnat, miercuri seară, pe cei prezenți pe Arena Națională să răspundă cât pot de tare pentru ce au mers la referendum, "ca să audă şi cei care susţin că a fost lovitură de stat în România", dar și să meargă la vot pe 9 decembrie, pentru a arăta democrat-liberalilor că "în Parlament se intră cu votul românilor, nu cu intervenţii din afară". 

"Aţi fost la referendum? Aţi votat pentru demiterea lui Traian Băsescu?", i-a întrebat Dragnea, de la microfon, pe participanţii la mitingul USL, după care i-a îndemnat pe cei prezenţi să răspundă mai tare, "ca să audă şi cei care susţin că a fost lovitură de stat în România".

”Poporul român a trecut printr-o evoluție, a făcut sacrificii în perioada de tranziție spre democrație, de opt ani România e membră NATO, sunt cinci ani de când România este membră a UE, membru cu drepturi depline, a venit vremea ca România să-și înfăptuiască democrația în propria lor țară, cu voința lor, cu inima lor și cu votul lor. E timpul să stăm cu fruntea sus, cu fața la partenerii noștri europeni, vom primi cu tot meritul sprijinul și recomandările partenerilor europeni, dar vrem ca românii să-și decidă singuri viitorul”, a declarat Liviu Dragnea, de la microfonul mitingului USL.

El a precizat că cei de la PDL îşi caută salvarea în afara ţării. "Le spunem azi, de aici, 80.000 de români, că puterea României e aici în ţară, nu în afara ei. În Parlament se intră cu votul românilor, nu cu intervenţii din afară. Aşa cum America e a americanilor, Germania a germanilor, Franţa a francezilor, Bulgaria a bulgarilor, România este a românilor", a spus Dragnea.

"Cei care suntem azi aici suntem 1 % din cei care i-au spus lui Băsescu să plece azi la referendum. O sută de stadioane pline ca acesta au spus ca Băsescu să plece, ei au spus că nu au fost mulți", a mai adăugat secretarul general al PSD.

Liderul social-democrat i-a îndemnat, de asemenea, pe cei prezenți pe stadion să transmită tuturor românilor că "votul lor nu reprezintă doar o coală de hârtie pe care pune o ștampilă, fiecare vot este o parte din puterea României, iar mai multe voturi înseamnă mai multă putere pentru România. Să arătăm lumii întregi că România este puternică”, a mai spus liderul PSD, susținând că românii trebuie să se prezinte la urne pe 9 decembrie și să voteze USL, "pentru că e singura soluție legitimă”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel