Dragnea, după schimbarea miniștrilor: Nu s-a mai întâmplat vreodată în România
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat joi că nu s-a mai întâmplat vreodată în România ca ministrul Educaţiei să fie schimbat exact în perioada examenului de Bacalaureat.

'N-am înţeles foarte bine de ce a fost schimbat ministrul Curaj. Chiar n-am înţeles. Deci a întârziat pe câmpul pe luptă împotriva plagiatului şi schimbi ministrul Educaţiei în perioada Bac-ului. Nu s-a mai întâmplat vreodată în România ca ministrul Educaţiei să fie schimbat exact în perioada Bac-ului', a declarat Dragnea, la Antena 3.

Întrebat dacă i-a spus asta premierului Dacian Cioloş atunci când l-a sunat să-i comunice despre remaniere, Dragnea a răspuns afirmativ şi a adăugat că discuţia nu a fost una lungă.

'Pur şi simplu am înţeles, am luat act, sunt destul de dezamăgit că cei doi - trei de care am tot vorbit public, în frunte cu ministrul Agriculturii, rămân în continuare. Eu cred că lupta împotriva neperformanţei în agricultură este mult mai importantă decât întârzierea în lupta împotriva plagiatului. Eu cred că ministrul Educaţiei trebuie păstrat măcar acum, în perioada asta. (...) În afară de declaraţii, nu prea s-a livrat ceva de la acest guvern', a spus liderul PSD.

Despre noii miniştri, el a menţionat că nu-i cunoaşte decât din vedere şi a susţinut că premierul a procedat la remaniere 'din supărări personale'.

'Eu cred că (premierul a făcut aceste schimbări - n.r.) pentru chestiuni minore, pentru supărări personale. Altă explicaţie nu am. Adică, dacă ăsta al Transporturilor era rău - oricum nu ştiu ce mari lucruri a făcut -, dar de ce ţi-a luat atât de mult timp să ajungi să constaţi după 8-9 luni de zile că acolo nu se întâmplă nimic, în condiţiile în care în agricultură este jale? Cel de la Educaţie, care este motivul? Cum a cuantificat el întârzierea asta, când trebuia să fie lupta împotriva plagiatului, în timpul Bac-ului? Domnul Cioloş chiar este un om de bună credinţă, un om decent, dar noi discutăm aici de o guvernare foarte proastă. Or, dacă o guvernare este foarte proastă, înseamnă că guvernul nu este condus bine. Asta înseamnă că domnul Cioloş nu poate să conducă un guvern bine, a fost un bun comisar european, dar se pare că postul de prim-ministru e prea mult', a afirmat preşedintele PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel