Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a negat că ar fi fost la ziua vreunui şef din Serviciul Român de Informaţii şi a subliniat că la toate evenimentele la care a participat, organizate de SRI, a fost în calitate oficială, alături de alţi mulţi invitaţi.
'Eu n-am negat niciodată (n.r. - participarea la evenimente organizate de SRI). Eu am spus-o primul. Am fost la acele evenimente şi n-am fost incognito, am fost la evenimente oficiale, în special se făceau de Ziua Naţională, de ziua SRI-ului sau alte evenimente oficiale, la care erau cred că o sută şi ceva de persoane, oameni cu diverse poziţii în statul român, în Guvern, în Parlament, Parchete, ÎCCJ. Eu n-am fost la ziua niciunui şef din SRI şi nici n-am tăiat vreun porc la SRI. Eu n-am fost să vorbesc cu doamna Kovesi - eu cu domnul Ponta şi cu domnul Maior - să vorbesc cu doamna Kovesi. Nu vreau să comentez foarte multe din afirmaţiile acestui domn (n.r. - Victor Ponta), dimpotrivă, îmi exprim satisfacţia că tot vorbeşte şi îmi doresc să vorbească şi el cât mai mult şi să vorbească cât mai multe lucruri - pentru că aşa aflăm şi noi şi mai mult. Şi uite aşa se mai ridică din cortină fără să-şi dea seama, mai ales că în 2012 - 2013 nu prea era doamna Kovesi la DNA, din ce-mi aduc eu aminte în lumea reală', a declarat Dragnea, la Parlament.
O informaţie importantă
'Am mai discutat, nu avea Valentin Preda niciun document în afara documentelor legate de Strategia Dunării, atunci la el, lucru care s-a şi făcut public ulterior. (...) Flagrantul se organizează fără ca cel vizat să ştie, dar am constatat că cineva ştia, că cineva putea să intervină în dosare, că cineva putea să oprească sau să pornească dosare - ceea ce este o informaţie foarte importantă. (...) Eu am mai văzut şi într-o declaraţie a domnului Oprea, pe care îl respect foarte mult - este un om care a fost important în statul român - camarazi nu - că am fost ajutat la Congres. Eu n-am fost ales la Congres, dar, dacă m-a ajutat aşa moral, îi mulţumesc!', a spus preşedintele PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA
- Motivul pentru care testele PISA nu sunt relevante pentru România. Marian Staș, coordonator de programe educaționale: Analfabetismul logic e problema