Data actualizării:
Data publicării:

Dragnea, anulare complet. Judecătorea Alina Ghica: Voi sesiza CSM

Autor: Vlad Manolache | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alina Ghica, judecătoarea care a decis că e ilegală ultima tragere la sorți a completurilor de cinci judecători de la ÎCCJ, a declarat că va sesiza CSM după atacurile din spațiul public.

Alina Ghica, vicepreședinte al Curții de Apel București, a hotărât, vineri, că ultima tragere la sorți a completurilor de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție este ilgală. Hotărârea a fost luată în urma solicitării făcute de Liviu Dragnea prin avocata sa, Flavia Teodosiu.

Criticile dure primite în spațiul public de către Alina Ghica, pentru că ar fi înlocuit în acea zi un alt complet și acest fapt ar fi avut o legătură cu decizia care îl favorizează și pe președintele PSD, au determinat-o pe judecătoare să sesizaza CSM, conform unei declarații făcute pentru Q Magazine.

„Nu este nimic ilegal sau neobișnuit„

„Am mai intrat de cel putin 10 ori de-a lungul anului 2018 în diferite ședințe de judecată deoarece, potrivit dispozițiilor legale și regulamentare, înlocuirea unui judecător aflat în imposibilitate obiectivă de a participa în ședința de judecată se face un alt coleg judecător, inclusiv cu cei în funcții de conducere, prin Hotărârea Colegiului de conducerea din instanța respectivă.

Este ceea ce s-a întâmplat și în privința ședinței de vineri, 23 noiembrie 2018, când imposibilitatea obiectivă de participare a titularului de complet a fost suplinită, în condițiile legale și regulamentare, pe baza Hotărârii Colegiului de conducere al instanței, pe temei factual și legal care poate face oricând obiectul unei verificări din partea organismelor cu competențe specifice în domeniul justiției.

Și eu și alți membri din conducerea Curții am mai intrat în diferite dosare pentru a-i ajuta pe colegii de la Permanență care uneori sunt excedați din cauza volumului de muncă.

Nu este nimic ilegal sau neobișnuit. ", a explicat judecătorul Alina Ghica pentru Q Magazine.

Au fost și alte 19 dosare

„În ședinta de vineri, pe rol nu a fost doar dosarul completurilor de 5 de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ci alte 19 dosare.

Rolul judecatorului este acela de a judeca pe baza probelor, nu a simpatiilor sau antipatiilor unora sau altora.

Comentariile, speculațiile și încercarea de discreditare după ce am pronunțat hotărârea de anulare a deciziei ICCJ, sunt nefondate și sunt un atac la adresa independenței judecătorilor.

Se exercită presiune publică asupra judecătorilor, mai ales că hotărârea mea nu este definitivă, ci urmează să aibă recurs la Înalta Curte.

Voi solicita luni, 26 noiembrie, Consiliului Superior al Magistraturii să apere nu doar reputația mea, ci mai ales siguranța judecătorilor că suntem liberi să judecăm după probe.

Independența sistemului judiciar este esențială într-o societate, indiferent pe cine suntem chemați să judecăm", a mai spus Alina Ghica.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel