Dragnea, acuzații DNA. Bădălău, prima reacție
Preşedintele executiv al PSD, Nicolae Bădălău, a comentat acuzaţiile procurorilor DNA la adresa lui Liviu Dragnea.
”Sunt nişte suspicipiuni; până nu se pronunţă o instanţă, nu putem şti. (...) DNA comunică ce suspiciuni are, instanţa hotărăşte dacă lucrurile sunt adevărate sau nu. Cel puţin aşa ar trebui să fie într-un stat democratic”, a declarat Bădălău.
El a reiterat faptul că, în opinia PSD, condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul ”Referendumul” este una ”politică”.
”În PSD există un sentiment de genul ăsta ţinând cont că în ultima perioadă mai ales la adresa preşedintelui partidului nostru au fost extrem de multe verificări de genul ăsta şi mai ales că şi presa a anticipat unele”, a mai afirmat numărul doi din PSD.
Preşedintele executiv al PSD a spus că în programul de guvernare sunt soluţii corecte pentru poporul român.
Întrebat dacă reformarea României înseamnă să fie condusă de oameni cu probleme penale, liderul PSD a replicat: ”Nu, înseamnă să nu avem abuzuri, românii să o ducă mai bine şi România să fie recunoscută pe harta Europei”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News