Data publicării:
Dr. Vlad Ciurea, despre burnout: Nu este oboseală. Indiferent de cât somn ai în tine, deja s-a produs un cutremur
Neurochirurgul Vlad Ciurea a vorbit despre sindromul burnout, o situație periculoasă pentru organismul nostru după supra epuizare.
Dr. Vlad Ciurea a explicat care este diferența între burnout și oboseala obișnuită, în emisiunea lui Cosmin Prelipceanu de la Digi 24. „Oboseală obișnuită avem toți. Și eu am, și cei care ne ascultă. Este oboseala obișnuită și în care nu ești în burnout. După un somn civilizat, după o relaxare de pe marginea unui lac – mai avem lacuri încă – îți poți reveni, iar a doua zi ești la fel de curat mental”, a transmis Ciurea despre oboseala normală.
În schimb, burnout-ul este mult mai nociv, este de părere dr. Vlad Ciurea. „La burnout, indiferent de câte lacuri vezi, indiferent de cât somn ai în tine, deja s-a produs un cutremur în celulele tale nervoase. E cu totul altă structură, iar de aici până la depresie mai este doar un pas. Lucrurile se modifică, se modifică și merg în cascadă”, a adăugat neurochirurgul.
Semnalul de alarmă
Un prim semn că avem burnout este faptul că am încercat să ne odihnim în weekend, dar luni dimineața suntem tot obosiți. „Luni când m-am trezit de dimineață sunt obosit. Am cearcăne, nu m-am refăcut, de ce nu m-am odihnit? Am intrat în acest burnout și realizez că odihna pe care am avut-o planificată, pe care am știut-o și pe care am făcut-o an de zile nu mă mai ajută. Dacă nu mă mai ajută îmi pun întrebarea, eu și cei din jurul meu: «Ce mă fac?»”, a continuat dr. Vlad Ciurea.
Zone de detoxifiere psihică
„Sigur, pentru asta s-au inventat și doctorii neurologi, psihoterapeuți care te ridică pe tine, iar tu trebuie să găsești o formulă. Mă scuzați, au apărut aceste zone de detoxifiere care sunt în toată lumea. Cele mai formidabile sunt în Elveția, în Austria.
Și în România sunt zone de detoxifiere. Ce se întâmplă? Am întrebat și eu, am luat legătura și le-am văzut și pe internet. În primul rând îți iau telefoanele, deci nu mai ai stimulentul extern care să te anunțe cine știe ce veste. Al doilea lucru, te ține numai pe sucuri naturale. N-ai voie țigară, alcool, alte lucruri. Te scoală de dimineață, te trimite la plimbare, faci gimnastică, stai în aer liber, te plimbi”, a adăugat neurochirurgul.
Și România are astfel de zone
„Este o zonă, cred că nu pot să dau mai multe date, lângă Târgu Mureș în care te plimbă cu ponei. Foarte relaxant. Pe vremuri era un tratament care se recomanda în psihiatrie: să mergi desculț cu picioarele pe iarbă, mai ales primăvara. Foarte important este impactul acela, îl țin minte ca adolescent, relaxează ceva.
Dar să fii scos din producții, nu să dai fuga la serviciu cu 20 de telefoane și alte lucruri. Te refaci. Apă, mișcare, aer, fără agitație, relaxarea totală – și fizică, și psihică, dar și cerebrală – mâncat curat, orele de odihnă, vitaminizare. Am spus totul”, a conchis el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News