Data publicării:
Dr. Romulus Timar: Din doi adulți, unul e obez. Multe persoane au boală cronică de rinichi, dar nu știu acest lucru
Prof. Univ. Dr. Romulus Timar, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție si Boli Metabolice, a transmis un semnal de alarmă privind sănătatea.
„Dacă ne referim la supraprondere și obezitate, prevalența în populația adultă a României este foarte crescută, între 40 și 50 la sută, ceea ce înseamnă că, din două persoane adulte, una are obezitate, afecțiune ce poate fi asociată cu alte afecțiuni severe, boli cardiovasculare, diabet zaharat de tip 2, sindrom metabolic”, a spus Romulus Timar, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție si Boli Metabolice. Acesta a adăugat că 80 la sută din persoanele cu diabet zaharat de tip 2 sunt supraponderale.
„Prevenția se poate face și în farmacii, prin broșuri care să indice un regim alimentar corespunzător. (...) Dacă ne referim la hipertensiune arterială, prevalența în populația adultă a României este undeva între 40 și 50 la sută. Este important ca în farmacii să existe broșuri care să arate măsuri de prevenție și de tratament”, a mai spus specialistul.
„Multe persoane au boală cronică de rinichi, dar nu știu că o au. În proporție de 60-70 la sută, cauzele principale ale bolii cronice de rinichi sunt reprezentate de diabetul zaharat și hipertensiunea arterială. Farmaciile pot contribui la prevenția acestor boli, la depistarea lor precoce, iar persoanele să fie îndrumate spre centre specializate”, a conchis Romulus Timar.
Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii online „Prevenția și descoperirea precoce a îmbolnăvirilor, soluții pentru creșterea rezilienței în sistemul sanitar”, eveniment organizat de trustul DC News Media Group, din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, StiriDiaspora.ro, DefenseRomania, Spectacola.ro, Astrosens.ro, RadioDCNews.ro si DCNewsTV.
Prevenția și descoperirea precoce a îmbolnăvirilor, soluții. Dezbatere DC News
„Diabetul zaharat de tip 2 reprezintă 95 la sută din cazurile de diabet zaharat. Principalele măsuri de prevenție sunt reprezentate de un stil de viață sănătos, ce presupune o alimentație corectă, practicarea zilnică de exerciții fizice, reducerea consumului de alcool. Iată de ce este important ca în farmacii să existe broșuri care să recomande un stil de viață sănătos, în principal în ceea ce privește alimentația”, a spus Romulus Timar, adăugând: „Alimentația să conțină patru-cinci porții zilnice de legume și fructe.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News