Dr. Mihai Craiu, avertisment la început de an școlar: Vor apărea multe cazuri de farinoamigdalită acută. Ar trebui să fim mai riguroși
Medicul Mihai Craiu spune că va crește numărul de cazuri de farinoamigdalită acută.
Mihai Craiu susține că odată cu începerea noului an școlar inevitabil va crește numărul de cazuri de farinoamigdalită acută, numită și "roșu în gât". Medicul pediatru a explicat de ce este foarte important ca tratamentul administrat copiilor în astfel de cazuri să fie unul corect.
"Începe școala și vor apărea (previzibil) multe cazuri de farinoamigdalită acută, sau "roșu în gât" cum este ... alintată de unii dintre noi.
De ce fac această postare? Pentru că în foarte multe cazuri, această maladie este tratată inadecvat, fie cu exces de antibiotice, fie cu antibioticul nepotrivit, fie fără antibiotice în scenarii în care acestea chiar ar fi fost necesare.
Mihai Craiu: Este evident că ar trebui să fim cu toții mai riguroși în cazul lui "roșu în gât"
Teoretic doar 30% (este procentul maxim întâlnit în studiile publicate) din cazurile de amigdalită avem de-a face cu o infecție a gâtului produsă de streptococul beta-hemolitic. Adică de o bacterie ce răspunde la tratamentul cu un antibiotic potrivit. Din păcate 60% din acești copii primesc o prescripție de antibiotic. Este evident că ar trebui să fim cu toții mai riguroși în cazul lui "roșu în gât". Spun ... cu toții, incluzând medicii dar și familiile acestor copii, care solicită, uneori, o rețetă cu antibiotic, deși medicul curant precizează natura probabil virală a bolii, plecând de la istoric, aspect clinic și (uneori) analize.
Dacă totuși trebuie administrat un antibiotic/antibacterian acesta ar trebui să nu fie de primă intenție Cotrimoxazol sau un macrolid (azitromicină, claritromicină). Spun asta pentru că mulți copii care au o astfel de infecție, au un "musafir nedorit" în gât, care este rezistent la aceste medicamente. Nu numai în România... În Bulgaria vecină, cam 40% din tulpinile de streptococ beta-hemolitic sunt rezistente la macrolide, iar în unele zone din China procentul urcă la peste 90%. Concluzia: ar trebui să fim mai riguroși cu tratamentele ce includ o prescripție de antibiotic, în scenariul unui roșu în gât", a scris Mihai Craiu pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News