Data actualizării:
Data publicării:

Dr Constantin Ionescu-Târgoviște, despre experimentul de pe insula Nauru. Cum ne distrugem fără să ne dăm seama

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
Academicianul Constantin Ionescu-Târgovişte, invitatul DC News în cadrul emisiunii „Academia de Sănătate" realizată de către prof. dr. Irinel Popescu, a vorbit despre „experimentul Nauru”.

Nauru a fost o insulă tropicala obișnuită în Oceanul Pacific. Odată cu descoperirea unor depozite de fosfați utilizate, de exemplu, pentru producerea îngrășămintelor, oamenii care locuiau acolo s-au îmbogățit, însă sănătatea lor a avut grav afectată. După ce și-au dat seama că pot face bani ușor din extragerea fosfatului, oamenii au abandonat agricultura și pescuitul. Consumau mai mult decât era necesar și aveau o activitate fizică mai mică decât ar fi trebuit. Locuitorii din Nauru au devenit obezi, fiind afectați de diabet și hipertensiune arterială. 

„Aș menționa un experiment - între ghilimele - care s-a petrecut prin anii 1930, într-o insulă din Pacific, Nauru se numește. Nu e o insulă mare. Acolo persoanele erau slabe, slabe, slabe! S-a constatat că, în jurul acestei insule, erau niște corali care apăruseră și se dezvoltau. Analizând, s-a constatat că era o acumulare de fosfați, cel mai bun îngrășământ agricol, care a început să fie exploatat. După mulți ani de exploatare, o altă poză arăta cum oamenii erau de patru sau cinci ori mai lați. Deci, iată un exemplu de pericol pe care civilizația umană îl are prin prisma scăderii gradului de activitate fizică, a obezității și a întregii patologii”, a spus Constantin Ionescu-Târgoviște.

„Toate organele importante ale organismului pot fi afectate, inclusiv plămânul, care are și o particularitate, el comunică cu exteriorul foarte rapid și eficient. Schimburile gazoase care se fac la nivelul plămânului fac ca exteriorul să comunice foarte repede cu acest plămân, unde, de altfel, virusul care pătrunde găsește o locuință foarte bună, unde se dezvoltă foarte rapid și creează toate terapiile pe care le cunoaștem în terapiile intensive”, a spus medicul. 

Bolnavii de diabet în pandemia COVID-19. Prof dr Constantin Ionescu-Târgoviște. Academia de Sănătate

Youtube video image

Irinel Popescu, despre emisiune

„În această nouă ediție a emisiunii Academia de Sănătate vom continua să analizăm evoluția bolilor cronice în cursul pandemiei COVID-19. De data aceasta vom vorbi despre diabet și boli de nutriție. Îl avem ca invitat pe prof dr Constantin Ionescu – Târgoviște de la Institutul „Nicolae Paulescu” din București. Diabetul este o boală foarte răspândită, sigur este o diferență între Tipul 1 și Tipul 2 de diabet, dar dacă le adunăm un segment important din populația României suferă de această boală și de aceea și de aceea este important să știm ce s-a întâmplat cu acești numeroși bolnavi în cursul pandemiei COVID-19, ținând cont de faptul că depistarea precoce, diagnosticul, tratamentul, accesul la tratament cu siguranță au avut și ele de suferit din cauza restricțiilor pe care le cunoaștem cu toții”, a dezvăluit prof dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel