Data actualizării:
Data publicării:

Dr. Alexandra Latcu: Vă rog eu, NU mergeți la UPU pentru o căpușă! E timpul să înțelegem că mușcătura de căpușă NU este o urgență!

Autor: Liana Ganea | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Sezonul cald a revenit şi, evident, acolo unde nu s-a intervenit chimic, căpuşele reprezintă un real pericol pentru sănătatea noastră. Ce trebuie să facem dacă suntem muşcaţi de o căpuşă ne spune dr. Alexandra Latcu.  

Mușcăturile de căpușe au devenit în ultimii ani subiectul unei isterii în masă, aproape fără motive justificate. Este cunoscut faptul că transmiterea bolii Lyme se face prin intermediul capuselor infectate cu Borellia. Din mai multe specii de căpușe, doar cele din specia Ixodes scapularis (Deer tick) transmit această infecție. Infecția este transmită din stomacul căpuşei, atunci când aceasta, fiind atașată la piele, regurgitează conținutul gastric împreună cu bacteria. Se consideră că atunci când căpușa este atașată de piele mai mult de 36-48h riscul de a transmite Borellia este mai crescut, fapt ce impune profilaxia prin administrare de antibiotic.

Iată ce trebuie să faceți dacă cel mic are o căpușă atașată de piele

"Pentru îndepărtarea căpuşei poți folosi o pensetă cu margini rotunde sau o pensetă specială pentru căpușe pe care o găsești cam la orice farmacie cu 10-15 lei. Nu te îngrijora pentru că nu e nimic complicat în a scoate o căpușă, cu excepția primei dăți. Dacă se rupe capul și rămâne în piele, nu mai există risc de a transmite infecția. În acest caz, poți încerca să scoți ulterior capul căpușei, însă dacă e foarte mic nu este o problemă deoarece va fi eliminat spontan în procesul de cicatrizare a pielii" sunt instrucţiunile date de dr. Alexandra Latcu pe profil personal de Facebook.



Este foarte important să scoateți căpușa cât mai repede pentru a diminua timpul în care stă atașată pe corp. În unele orașe, în univerisitatile veterinare se poate face identificarea speciei, astfel că, odată pusă într-o punguliță, căpușa poate fi dusă la laboratorul clinicii. "Bineînțeles că dacă nu puteți scoate căpușa sau dacă nu vreți să faceți acest lucru, va puteți prezenta la cel mai apropiat cabinet medical. Vă rog eu: NU mergeți la urgențe pentru o mușcătură de căpușă. E timpul să înțelegem că mușcătura de căpușă NU este o urgență" mai spune medicul.

În cazul în care căpuşa a fost atașată  de piele mai mult de 36 de ore, medicul vă va recomanda un tratament antibiotic timp de o zi pentru a preveni transmiterea infecției cu Borellia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel