Data actualizării:
Data publicării:

Doza booster, obligatorie pentru eliberarea certificatului verde. Ciuhodaru: Simple decizii politice. Lanţul de transmitere nu este întrerupt

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels

Certificatele verzi vor expira de la 1 februarie pentru cei care nu și-au făcut doza booster, dacă au trecut cele 9 luni de la ultimul vaccin. Ce spune medicul Tudor Ciuhodaru.

"V-aţi fi aşteptat ca ţările acestea vaccinate până în dinţi, cu certificat verde să fie în zona verde. Şi aţi văzut şi dumneavoastră... Stupoare! Problema este ce vrem să facem. Vrem să oprim pandemia sau vrem să dăm o altă hârtie care nu ştiu ce valoare are. Certificatul verde... vedem clar dacă posesorul s-a vaccinat, dar poate fi infectat şi poate transmite boala. Şi ne uităm clar ce se întâmplă, la ora actuală, în UE. Suntem pe un teren minat. Atâta timp cât nu avem o certitudine că oprim acel lanţ de transmitere epidemiologică, restul măsurilor sunt o patalama inutilă, care dă dreptul unora, limitează drepturile altora, dar nu rezolvă problema pandemiei.

Şi ţineţi minte că am propus, de la începutul acestei pandemii, încă din martie 2020, patru măsuri concrete, o nouă strategie, planul B, pentru ca toţi românii să aibă o viaţă normală şi în pandemie. Eu am fost primul care a zis despre acea testare largă, testare gratuită care poate face diferența în vremuri de pandemie. (...) Există multe soluţii medicamentoase la nivel european care pot fi practicate şi administrate în aşa fel încât să nu se ajungă în stare critică la Terapie Intensivă", a spus Tudor Ciuhodaru, la Antena 3.

Vezi și: Certificatele de vaccinare care EXPIRĂ la 1 februarie, dacă nu ai făcut doza booster. Alexandru Rafila, ANUNȚ

 Marea Britanie elimină certificatul verde

Întrebat cum comentează faptul că în România, că de la 1 februarie, nu mai este valabil acel certificat - oamenii care nu vor doza booster dovedită că nu este eficientă în fața Omicron -  pe când Marea Britanie anunţa că, din 27 ianuarie, masca devine opţională, nu mai este nevoie de certificat digital şi că nu vor mai fi nevoiţi să se izoleze cei care se îmbolnăvesc de COVID, din martie încolo, Tudor Ciuhodaru a spus:

"Am văzut opiniile epidemiologilor din Marea Britanie. Uitaţi-vă că şi sfaturile a cinci consilieri ai lui Joe Biden preconizează același lucru. Spania merge pe aceeaşi direcţie. Şi Israelul merge pe o direcţie similară. Din punctul meu de vedere, la ora actuală, trebuie să mergem cât mai repede spre trecerea de la faza pandemică la cea endemică. În aceste condiţii, trebuie să asigurăm practic diagnosticul la timp, asigurarea tratamentului la timp, măsuri care pot să salveze vieţi, bazate pe viaţa oamenilor şi ştiinţă, în aşa fel încât să venim cu măsuri coerente, nu doar cu simple măsuri politice, multe dintre ele aberante, cum am văzut în această pandemie, şi care nu au găsit niciun fel de soluţie la actualele probleme. Insistăm pe cei patru piloni.

"Simple decizii politice. Lanţul de transmitere epidemiologică nu este întrerupt"

Până una alta, distanţarea, masca sunt măsuri extrem de importante; testarea largă gratuită. Vorbesc de aceste lucruri de doi ani şi mă bucur că, măcar acum, aceste lucruri sunt introduse ca metode şi în România. Pe de altă partea, da, vaccinare în contextul unui consimţământ informat. Nu să găsim tot felul de soluţii derivate prin care să forţăm acest lucru, în contextul în care dreptul la sănătate, dreptul la decizia medicală trebuie luat în contextul unui consimţământ informat, aşa cum prevede, de altfel, şi legea drepturilor pacientului.

În rest, sunt simple decizii politice. Lanţul de transmitere epidemiologică nu este întrerupt  - mai țineți minte magazinele închise la nu ştiu ce oră sau masca atunci când eşti singur pe stradă, pe plajă sau în timpul meciurilor sportive. Cred că, în momentul de faţă, trebuie să luăm în considerare tot ceea ce înseamnă știință şi cred că ar trebui să ne mai uităm şi la alte studii, nu doar la cele făcută de companiile farmaceutice sau de cei care au un interes într-un anumit domeniu, pentru că am văzut că există inclusiv susţinerea imunităţii naturale, mai ales după trecerea prin boală, care ar avea o durată importantă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel