Data publicării:

Două studente din Constanța, invenție revoluționară. Valoare de zeci de milioane de euro

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Două studente originare din Constanța au realizat o descoperire care ar putea valora aproximativ 60 de milioane de euro. Ele au fost deja premiate de NASA. 

După ani de cercetări şi teste, s-a dovedit că îngrăşământul natural, produs din scoarţă de copac, rumeguş şi resturi din industria berii şi a laptelui, ar putea reprezenta viitorul agriculturii ecologice.

A fost gândită de două tinere din Constanţa, care lucrează la acest proiect încă din perioada în care erau eleve. Este vorba despre un tip de îngrăşământ natural produs din resturi industriale, invenţie care a stârnit deja interesul unei mari companii din Germania.

Foste eleve ale Liceului Internaţional de Informatică din Constanţa, Elif Memet şi Alexandra Carapcea sunt acum studente la facultăţi de top din străinătate. Alexandra învaţă în Marea Britanie, iar Elif, la Universitatea Columbia din Statele Unite ale Americii.

Cu ideea lor, Elif şi Alexandra au obţinut cea mai înalta distincţie la cel mai important concurs de inventica organizat la Istanbul. Şi au fost premiate şi de NASA. Produsul a fost brevetat de curând şi de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Potrivit specialiştilor, dacă invenţia ar fi utilizată în zona Europei, brevetul ar valora peste 60 de milioane de euro, relatează știrileprotv.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel