Data publicării:
Două spectacole ale Teatrului Maghiar de Stat Cluj la FNT 2017!
În cadrul Festivalului Național de Teatru, organizat în perioada 20-30 octombrie la București, Teatrul Maghiar de Stat Cluj va fi prezent cu două spectacole.
În cadrul Festivalului Național de Teatru, organizat în perioada 20-30 octombrie la București, Teatrul Maghiar de Stat Cluj va fi prezent cu două spectacole.
Marina Constantinescu, directorul artistic al Festivalului, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc miercuri, 5 iulie, lista spectacolelor selectate. Printre acestea se află și două dintre producțiile Teatrului Maghiar de Stat din stagiunea 2016/2017. Astfel, în luna octombrie se vor juca la București spectacolele: În adâncuri, de Maxim Gorki, regia: Yuri Kordonsky, și Rosmersholm de Henrik Ibsen, regia: Andriy Zholdak.
Dintre toate scrierile lui Gorki, În adâncuri este opera cea mai inspirată, cea mai contradictorie, cea mai frumoasă, relevantă pentru zilele noastre. O piesă cu implicaţii sociale, politice sau culturale actuale, ele există din belşug: singurătatea individului, a unei comunităţi, singurătatea unei naţiuni şi a unei ţări, precum şi confruntarea constantă dintre individualitate şi necesitatea de a face parte din societate. Piesa înfăţişează, aproape literalmente, o lume aflată în pragul prăbuşirii. Personajele nu au casă, familie, n-au mijloace de supravieţuire, n-au de lucru, nu au speranţe în viitor, pur şi simplu nu au nimic, se află la limită. În adâncuri Dumnezeu nu este prezent cu adevărat, el există pentru unele personaje, dar până şi ei se zbat, pun întrebări la care nu primesc răspuns aproape niciodată. Întrebarea este: până unde mai poate merge omenirea înainte de a înceta să existe? (Yuri Kordonsky)
Rosmersholm în regia lui Andriy Zholdak
Rosmersholm este una dintre piesele hibrid ale lui Ibsen, căci aici el conjugă dimensiunea politică şi socială prezentă în marile sale piese. Ibsen asociază situaţia concretă a Norvegiei cu efectele grave ale agitaţiei psihice, ale păcatului şi ale răscumpărării. Imaginarul fantastic este, de asemenea, prezent de-a lungul textului traversat de metafoara secretă şi neliniştitoare a "calului alb".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News