Două persoane din Mureș, reținute într-un dosar de camată
Bărbații au fost reținuți în urma unor percheziții domiciliare în județele Mureș și Alba.
Două persoane din Luduș au fost reținute pentru 24 de ore, în urma a 11 percheziții domiciliare efectuate în județele Mureș și Alba, într-un dosar penal pentru infracțiunea de camătă, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș, scrie Agerpres.
”La data de 12 septembrie a.c., polițiștii orașului Luduș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, au pus în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, în județele Mureș și Alba, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de camătă.
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților, cu propunere legală. Persoanele vizate sunt bănuite că, din anul 2022 și până în prezent, ar fi împrumutat ca îndeletnicire, în mod repetat, mai multe sume de bani, unor persoane din județul Mureș, solicitând și primind dobândă excesivă (...) În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi bărbați, de 56 și 50 de ani, din orașul Luduș, aceștia fiind conduși sub escortă și predați Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Mureș”, a arătat IPJ Mureș, într-un comunicat de presă.
Citește și: Director în Ministerul Agriculturii, pus sub acuzare de DNA. Care sunt acuzațiile ce i se aduc
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe telefoane mobile, laptop-uri și alte medii de stocare, precum și 197 de litri de alcool și 997 de pachete de țigarete deținute în afara antrepozitului fiscal. De asemenea, polițiștii au ridicat peste 270.000 de lei și 240 de euro. Potrivit IPJ Mureș, au fost puse în aplicare cinci mandate de aducere, pe numele a două femei și trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 56 de ani, iar în cauză au fost audiate 30 de persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Activitățile au fost derulate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Luduș, Secției 13 Poliție Rurală Zau de Câmpie, Serviciului Criminalistic Mureș și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș. Totodată, în cauză s-a beneficiat de suportul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News