Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada octombrie 2016 - aprilie 2017, inculpaţii F.C.-C. şi N.M., în vârstă de 29 şi 30 de ani, din Fărcăşeşti, respectiv Jupâneşti, judeţul Gorj, au recrutat o minoră, de 15 ani, prin inducere în eroare şi profitând de starea vădită de vulnerabilitate, pe care ulterior au adăpostit-o în scopul exploatării sexuale. Suma de bani obţinută din exploatarea sexuală a minorei este de aproximativ 15.000 lei.
Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Gorj împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj au efectuat trei percheziţii domiciliare cu ocazia cărora au fost identificate şi ridicate două laptop-uri, 20 de hard disk-uri, un stick de memorie, cinci telefoane mobile şi mai multe DVD-uri. Vineri, cele două persoane au fost prezentate Tribunalului Gorj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video