Data publicării:

Două persoane de 60 de ani au murit după ce au plonjat cu autoturismul într-un canal

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: IPJ Arad
Foto: IPJ Arad

Două persoane și-au pierdut viața după ce au ajuns cu mașina într-un canal dintr-o localitate din Arad. 

Un grav accident de circulație a avut loc în această seară la ieșirea din Ineu, județul Arad. O mașină a plonjat în Canalul Morilor. Mai multe echipaje de pompieri, ambulanță și poliție s-au deplasat imediat la fața locului. 

În total au acționat 15 salvatori pentru descarcerarea a două persoane ce se aflau în autoturism. 

”Mașina a fost găsită pe plafon, aproape complet acoperită cu apă. Au fost găsite două victime, un bărbat și o femeie, inconștiente. Cele două victime au fost scoase din autoturism și s-au efectuat manevre de resuscitare”, a anunțat ISU Arad. 

În ciuda eforturilor făcute de medici cele două victime au decedat. Ambele persoane aveau 60 de ani. Poliția a deschis o anchetă în urma acestui accident și continuă cercetările pentru a vedea exact ce s-a întâmplat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel