Data publicării:

Două nave militare ucrainiene au fost distruse în Marea Neagră, afirmă Moscova

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Două nave militare ucrainiene au fost distruse de armata rusă în apele Mării Negre.

Două nave militare ucrainiene din Marea Neagră au fost distruse de către armata rusă, în cele mai recente  ciocniri maritime de când a decis să nu reînnoiască acordul privind exportul de cereale ucrainene încheiat sub egida ONU şi a Turciei, informează AFP, scrie Agerpres.

De asemenea, Rusia a susţinut și că a respins o nouă incursiune armată ucraineană în regiunea de graniţă Briansk, dar și că a distrus drone în apropierea capitalei Moscova.

Ministerul rus al Apărării a anunţat că a scufundat o navă militară ucraineană într-o zonă aflată sub controlul său şi o vedetă ucraineană de fabricaţie americană în largul Insulei Şerpilor, eliberată anul trecut de Kiev.

Un an liniștit în apele Mării Negre


De altfel, timp de aproape un an, atacurile în Marea Neagră s-au rărit, iar acest lucru a permis implementarea unui acord pentru ca Ucraina să îşi exporte producţia agricolă. Însă, în iulie, Moscova s-a retras din acel acord în iulie, moment în care s-au înmulţit bombardamentele asupra infrastructurilor portuare ale Ucrainei.

Moscova spune că a respins marţi de pe teritoriul său o incursiune armată din Ucraina în regiunea de graniţă Briansk. Potrivit guvernatorului Aleksandr Bogomaz, autorităţile sunt ”ocupate să ia măsuri pentru a asigura siguranţa locuitorilor”.

Regiunile de frontieră ruseşti au fost vizate în mai multe rânduri de incursiuni, în general revendicate de unităţi care se declară ruseşti, opuse Kremlinului şi instalate în Ucraina.

Armata rusă continuă campania de bombardare a Ucrainei şi pretinde constant că atacurile sale vizează ţinte militare, dar acestea provoacă zilnic victime în rândul civililor.

Marţi a avut loc înmormântarea victimelor atacului asupra teatrului din Cernigău, oraş situat la 140 kilometri nord de Kiev, aflat constant sub asediul trupelor ruse. Armata ucraineană a reuşit însă să împiedice căderea oraşului.


Tot marţi, Ministerul ucrainean al Apărării a anunţat că Brigada 47 a intrat în satul Robotîne după săptămâni de lupte.

Autorităţile au efectuat, de asemenea, marţi peste 200 de raiduri în centrele militare de înrolare din Ucraina pentru a dezrădăcina un vast sistem de corupţie care a permis recruţilor să scape de armată.

Citește și: Annalena Baerbock, despre atacurile cu drone asupra Rusiei: Ucraina are un drept garantat de Carta Națiunilor Unite

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel