Două nave cargo s-au ciocnit în Marea Baltică. Marina suedeză: Una dintre ele este răsturnată total
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Un incident a avut loc în Marea Baltică. Două nave cargo s-au ciocnit în această dimineață.

Două nave cargo s-au ciocnit în Marea Baltică, între insula daneză Bornholm și orașul Ystad din sudul Suediei, a anunțat luni presa suedeză, potrivit Reuters. Una dintre nave era înregistrată în Danemarca, iar cealaltă era britanică, a precizat televiziunea publică suedeză SVT.

"Una dintre ele este răsturnată total. Nu știm exact cum s-a întâmplat", a declarat purtătorul de cuvânt al Administrației Maritime Suedeze, Jonas Franzen.

"Nava daneză avea cel puțin două persoane la bord", a precizat Franzen.

O amplă operațiune de salvare era în curs de desfășurare, a precizat SVT. Agenția suedeză de știri TT a citat un purtător de cuvânt al gărzii de coastă suedeze care a declarat că una dintre nave avea 90 de metri lungime, iar cealaltă 55 de metri.

Centrul de operațiuni al forțelor de apărare daneze a transmis că nava britanică era încă funcțională, iar echipajul era în siguranță.

Incidentul a avut loc în apele teritoriale suedeze, iar Danemarca a ajutat autoritățile suedeze la operațiunile de salvare. O navă de salvare a fost trimis de pe insula Bornholm, iar un elicopter fusese de asemenea trimis din partea daneză, precizează Publika.

Navele care „dispar” în apele chineze, o problemă gravă pentru lanțul de aprovizionare



Navele aflate în apele chinezești dispar din sistemele de urmărire ale industriei, creând încă o problemă pentru lanțul de aprovizionare global, scrie CNN, potrivit Mediafax. Izolarea crescândă a Chinei față de restul lumii - împreună cu o neîncredere tot mai mare față de influența străină - ar putea fi de vină.

Analiștii spun că au început să observe scăderea traficului maritim spre sfârșitul lunii octombrie, în timp ce China se pregătea să promulge legislația care reglementează confidențialitatea datelor. De obicei, companiile de date de transport maritim sunt capabile să urmărească navele din întreaga lume, deoarece acestea sunt dotate cu un emițător-receptor al sistemului de identificare automată, sau AIS. Acest sistem permite navelor să trimită informații - cum ar fi poziția, viteza, cursul și numele - către stațiile care se află de-a lungul coastelor, folosind radio de înaltă frecvență. În cazul în care o navă se află în afara razei de acțiune a acestor stații, informațiile pot fi transmise prin satelit.

Dar acest lucru nu se întâmplă în cea de-a doua economie a lumii, un actor esențial în comerțul global. În ultimele trei săptămâni, numărul de nave care trimit semnale din țară a scăzut cu aproape 90%, potrivit datelor furnizate de furnizorul de date de transport maritim global VesselsValue (citește continuarea AICI).

CITEȘTE ȘI   -  Curaj nebun al piraților, dar cu sfârșit tragic. O barcă cu motor a deschis focul împotriva unei nave de război

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel