Data actualizării:
Data publicării:

Antonescu explică motivele revenirii sale de la Congresul PNL

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Liderul liberal Crin Antonescu spune că a intrat în cursa internă din PNL pentru desemnarea unui prezidențiabil după ce au fost lansate multe scenarii mincinoase cu privire la retragerea sa, care, de altfel, nu a născut un consens în partid, așa cum urmărea.

Fostul președinte al PNL spune că răzgândirea sa a fost mai degrabă "nuanțarea unei decizii", pe care o pune pe seama a doi factori.

"Speculațiile mizerabile care s-au făcut că m-am înțeles cu Băsescu să mă retrag, că aș fi fost șantajat de Băsescu sau de altcineva sau la fel de neadevărat că din afara țării, din America, din Groenlanda, din Australia au existat presiuni cee ce, încă o dată, subliniez, este absolut neadevărat. Și faptul că retragerea mea nu a fost de natură să nască un consens în partid în jurul lui Klaus Iohannis și de asemenea, insistența foarte multor oameni din partid și din afara partidului în legătură menținerea mea ca ipoteză", a explicat Antonescu.

Culisele Congresului PNL. Filmul marii reveniri a lui Crin Antonescu: lupte surde între taberele Iohannis și Antonescu

 

Crin Antonescu susține că a acceptat să revină în cursa pentru prezidențiale și în baza îndemnurilor venite dinspre delegații aflați sâmbătă la Congres.

"Dacă dl Iohannis sâmbătă supunea la vot rezoluția 'Klaus Iohannis candidatul PNL-ului' eu nu spuneam 'stai că propun și eu altceva', dacă ea se vota, nu aveam decât să o susțin și mergeam înainte", a declarat Antonescu.

Antonescu: Știam de la jumătatea anului 2013 că Ponta va candida

Crin Antonescu a vorbit, luni seară, la Realitatea Tv, și despre anunțul premierului Victor Ponta referitor la candidatura sa la alegerile prezidențiale. 

"Pentru mine nu este nicio surpriză. Nu are de ales nici dl Ponta, nici PSD-ul. Pentru mine era limpede de la jumătatea anului trecut, cel mai târziu, că dl Ponta va candida. Acum, acest anunț nu are de ce să trezească emoție la mine sau la PNL, probabil că trezește anumite emoții d-lui Tăriceanu, d-lui Oprescu sau d-lui Geoană. Dar nouă, nu", a spus Antonescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel