Două motive pentru care și-a pierdut cumpătul Băsescu, la întrebarea despre Gazprom
Președintele Traian Băsescu a avut o reacție neașteptată, în ”18.30”-ul de joi, când a atacat mult prea strident un jurnalist de la Antena 3. Înainte ca acesta să-i pună întrebarea, președintele a activat tehnica de manipulare cunoscută ca ”atac la persoană”. În loc să răspundă argumentelor jurnalistului, a atacat proprietarul postului tv. Tehnica este folosită de politicieni atunci când le lipsesc justificările pentru o faptă, iar până aici președintele a reacționat ca la manual. Mai departe, în loc să expedieze întrebarea, să o ia în râs sau să o ignore, președintele și-a pierdut cumpătul. Ieșirea sa nervoasă arată că articolele despre Gazprom au atins un punct nevralgic, iar președintele este vulnerabil pe acest subiect. De ce și-ar fi pierdut ”jucătorul” stăpânirea de sine?
Ipoteza că s-ar teme de eventuale implicații juridice nu stă în picioare. În planul imaginii, poate pierde. E destul de greu pentru talibanii portocalii, care l-au linșat pe Mircea Geoană pentru o simplă vizită la Moscova, să accepte că dintre toți notarii din țară ruso-sârbii au găsit-o întâmplător taman pe fiica președintelui. Nu e, însă, nimic ilegal. Evident, și la scuza cu firma sârbească se pot găsi căi de atac mediatic (Traian Băsescu s-a opus pe plan internațional la recunoașterea Kosovo, de exemplu, așa cum cereau aliații americani). Dar suporterii portocalii nu au alternativă și, deci, vor găsi justificări.
Alte două motive par a fi declanșat ieșirea nervoasă a președintelui.
Scandalul pune în discuție ”orientarea pro-Vest”
Directorul SRI din perioada 1997-2000, când au avut loc atacurile NATO în Iugoslavia, Costin Georgescu, este de părere că aliații americani nu vor digera prea ușor vestea că fiica președintelui a contribuit la expansiunea Gazprom în zonă.
”Nana nu mi se pare o informație grea, a declarat Georgescu pentru DC News. Asta cu Gazprom-ul este dureroasă. România e prima țară, dacă într-adevăr este informația corectă, este prima țară din UE în care apare Gazprom-ul, și probabil și din NATO. Nu este o bilă albă pentru România nici vis-a-vis de cei din UE, nici pentru cei din NATO. Iar din NATO mă refer la SUA, care sunt principala forță. Nu e bună pentru că lucrurile astea pot adăposti alte interese. Cum ar fi că intră în teritoriul tău. Că joacă pe teritoriul tău și au permanent oameni pe care pot să-i folosească în diferite situații, ceea ce nu este în regulă. În țara asta văd că rușii au început să facă ce vor și asta este dureros. Au distrus industria metalurgică, vor să intre puternic în gazele de șist să-și arate prezența lor, să ne domine astfel încât să nu mai avem niciun fel de posibilitate și acuma se dovedesc și altele, că au intrat în rețele de distribuție și Dumnezeu știe ce-o mai fi”.
Băsescu nu mai poate controla informațiile
Imediat după ce a apărut în presă informația că ”ginerele” lui Traian Băsescu a câștigat sume importante din retrocedări, senatorul Daniel Savu a făcut o remarcă interesantă, la România Tv. ”Vor mai apărea dosare, a spus Savu. Nu e întâmplător că la scurtă vreme după ce a izbucnit în presă scandalul Nana, apar aceste noi informații despre afacerile apropiaților lui Băsescu”, a spus Savu, în emisiunea lui Victor Ciutacu.
L-am întrebat pe dl. senator Savu dacă președintele este nervos fiindcă se așteaptă la alte dezvăluiri. ”Fără discuție, s-a enervat foarte tare, a spus senatorul Savu. Așa se întâmplă spre final de mandat, încep să apară lucruri și despre tine, oamenii nu se mai feresc, nu le mai este teamă și încep să vorbească Cineva dă informații. Poate vin și din alte surse, cine știe. Eu sunt convins că vor mai ieși la iveală alte lucruri, din activitatea președintelui, nu doar a apropiaților. Îl văd cum în fiecare zi iese cu declarații și încearcă să schimbe vorba, să aducă alte probleme în discuție, fiindcă se teme, s-a prins că încep să iasă la iveală una și alta. Iar cineva le furnizează, nu vin singure dovezile, către presă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News