Două Luni este numele unui fenomen astronomic despre care unele siteuri spun că survine odată la 35.000 de eni. De fapt, Luna și Marte au pe cer un diametru unghiular (n.r. mărimea aparentă a unei planete văzută cu ochiul liber de pe pământ) inversat față de diametrul lor real în sensul în care deși Luna are un diametru mai mic decât planeta Marte, aceasta pare ochiului uman mult mai mare decât planeta roșie. În fapt, din cauza distanței diferite față de pământ, Luna pare de aproximativ 140 de ori mai mare decât Marte.
Adevărul despre "Două luni"
Unele site-uri susțin însă că, pe 27 iulie în acest an, Marte se va apropia atât de mult de pământ încât va putea fi vazută lângă Lună și având un diametru unghiular similar cu al acesteia. Fenomenul numit "Două Luni" este anunțat de câțiva ani pe retelele de socializare și chiar dacă cele două corpuri cerești nu vor părea de aceeași dimensiune pe cer, există un sâmbure de adevăr în această "păcăleală astronimică". Pe 27 iulie, planeta Marte va fi cel mai aproape de Pământ din 2003 și va putea fi văzută cu ochiul liber în apropierea lunii. Fenomenul este unul notabil chiar dacă Marte se va vedea ca un punct roșu puțin mai mare decât de obicei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"