Data actualizării: 31.01.2017 21:36
Data publicării: 31.01.2017 16:13

Două legende ale dansului onorate cu titlul de Doctor Honoris Causa la Bucureşti

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura

Mats Ek și Ana Laguna la ceremonia de la UNATC

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București poartă, cu mândrie, numele lui I.L. Caragiale , născut într-o zi de 30 ianuarie, acum 165 de ani. În semn de omagiu față de patronul nostru spiritual, sărbătorim la aceeași dată și Ziua UNATC .

Luni, 30 ianuarie 2017, Mats Ek și Ana Laguna, personalități creatoare care au marcat evoluția dansului contemporan, invitați în edițiile anterioare ale Întâlnirilor JTI, au primit din partea Senatului Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București (UNATC) titlul de Doctor Honoris Causa.

Laudatio pentru cei doi, din care redăm câteva fragmente, a fost rostit de Prof. univ. dr. Sergiu Anghel, Președintele Senatului UNATC.

Ana Laguna când dansează “vorbeşte” sufletului

“Muză și soție – cum au tot numit-o criticii – atrași cum sunt, în majoritatea lor, de evidențe nesemnificative și care, asemeni profanilor, fascinați de «coregrafiile» intens erotizate ale basoreliefurilor unor temple indiene, rămân definitiv în afara templului, Ana Laguna, sau ”mujer con cigarro” cum ar fi tentați alții să-i spună, este mult mai mult decât atât.

În primul rând este ea însăși, asemeni lui Mats Ek, un om care a spart coaja oului în care s-a născut. În Zaragoza – după cum singură ne spune într-un interviu – dansul contemporan era quasiinexistent. Se dansa mai mult folclor. Nimic din contextul local nu putea anticipa o evoluție atât de complexă ca cea a Anei Laguna. Să te naști în ambientul limitativ al castanietelor și că ajungi să revoluționezi interpretarea în dansul contemporan suedez, iată un traseu atipic, imposibil de anticipat și chiar de crezut. Singura explicație posibilă este cea a unei nașteri elective. Ana Laguna este de aceea o dansatoare născută cu un talent înnăscut iar nu una făcută, construită la capătul unui proces tehnologic de nouă ani, pe banda rulantă a căruia, de cele mai multe ori, tot ce este har, valoare nativă, este convertit într-o mașinărie de oase și mușchi, perfect integrabilă în marele ceasornic atemporal care este dansul clasic. Neintegrabilă în logica arhitecților academici, asemeni pietrei lepădate de aceștia, ea și-a găsit locul în capul unghiului. A dat naștere, alături de Mats Ek, unui nou concept arhitectural, în care nu liniile de forță filiforme ale fibrelor reci, gotice, susțin noul edificiu coregrafic, ci, în mod paradoxal, căldura și umanitatea frescelor pictate ale interiorului edificiului. Absolutizând această metaforă am putea spune că, sacrificând somptuozitatea exterioară, renunțând la artificiile pur vizuale ale dantelăriilor din piatră rece, Ana Laguna și-a investit întregul potențial creator în interioritatea caldă, plină de culoare și de confort semantic al unor picturi murale rezumând un traseu profesional și inițiatic propriu. (..)

În timpul rostirii Laudatio

Altfel spus, Ana Laguna aduce pe scena coregrafică un nou tip de interpret, celui căruia în timp ce dansează îi urmărești într-o măsură mult mai mare ochii decât corpul; expresia feței într-o măsură mai mare decât mișcarea brațelor, aerul pe care-l dislocă în jurul ei decât spațiul în care se mișcă. Privind-o nu vezi o ”coregrafie” în sensul unui consum vizual de semne grafice ci mai degrabă o formă de energie care se acumulează pentru a exploda, o serie de explozii care luminează cerul sensului. Dansând, corpul Anei Laguna se decorporalizează lăsând să se vadă prin această transparentizare a lui verbul care o animă. Când dansează, Ana Laguna ”vorbește” deslușit sufletului care înțelege fără vorbe deslușite. Spectatorul pur și simplu înțelege sensul fiecărui gest fără nevoia apriorică a învățării vreunui limbaj. Ana Laguna este unul din puținii interpreți creatori care ne demonstrează ca dansul, spre deosebire de oricare altă artă spațial temporală, își inventează limba în care ne vorbește concomitent cu mesajul pe care vrea să ni-l transmită. Și, cum mesajele sunt de fiecare dată altele, dansul ne vorbește de fiecare dată în altă limbă, creată în concomitența noului tip de conținut pe care vrea să-l exprime. Repus astfel în ecuația lui extatică inițială, la acest nivel, dansul profesat de Ana Laguna pare a intra sub incidența miracolului cincizecimii, fiind vorbitorul tuturor limbajelor și putând în consecință să vorbească fiecăruia pre limba lui.

Cine ar mai putea crede, după toate aceste considerații, că Ana Laguna a jucat un singur rol; acela de muză. (…) Nu, Ana Laguna este mai degrabă constructorul genial, capabil, să înțeleagă și să pună în operă concretă arhitecturile complicate ale lui Mats Ek. Putem vorbi în cazul ei de un tip de constructor care modelează arhitectura, îi aproximează acesteia pașii viitori și o împlinește organic, cam cum a crescut în timp, ca o ființă umană întrunită, catedrala Sagrada Familia; exemplu absolut al identității de semn dintre plan și materie. O identitate atât de desăvârșită încât putem avea impresia că edificiul s-a structurat singur prin logica însăși a materiei, din interiorul memoriei ei sacrosancte.

Pentru a ne fi oferit acest spectacol nevăzut în concomitența celor pe care am putut să le urmărim pe scenele lumii, Senatul UNATC îi conferă Anei Laguna, astăzi 30 ianuarie 2017, titlul de Doctor Honoris Causa”.

Unicitatea limbajului lui Mats Ek

“Mai mulți critici care s-au ocupat îndeaproape de opera lui Mats Ek au observat că la începuturile carierei lui, deși nu mai era deja la modă conceperea baletelor fundamentate pe o poveste, Mats Ek a mers împotriva curentului care postula adevărul conform căruia coregrafia este o artă non narativă. (…) Substituind celor șapte arte câte o disciplină atletică și presupunând că dansului i-ar reveni proba de o sută de metri plat, ne-am putea pune întrebarea legitimă de ce ar trebui ca dansul, specializat în această probă de viteză, să încerce să smulgă trofeele celor specializați la săritura cu prăjina? Ce șanse ar putea avea un alergător fără prăjină să treacă peste o ștachetă plasată la înălțimea de patru metri?

Președintele Senatului UNATC, Sergiu Anghel, oferind Diploma de Doctor Honoris Causa coregrafului Mats Ek

În artă ca și în sport există reguli. Există însă și diferențe majore. Dacă în sport încălcarea regulilor este eliminatorie, în artă, uneori, subminarea lor este soluția integratoare a unei noi reguli. Unde sunt reguli sunt și excepții. Încălcând regula, Mats Ek a fost excepția; o excepție excepțională.

Dacă excepția a constat în cazul lui Mats Ek în aceea că, refuzând să meargă pe calea inovațiilor devenite aproape reguli de bun simț prin anii 70, excepționalismul său a constat în faptul că nu a folosit povestea în felul în care aceasta structura discursul coregrafic în sec. al 19-lea. Prima schimbare de strategie la Mats Ek a fost revizitarea critică a subiectelor clasice. (…)

Revenind la parabola alergătorului și a săritorului la înălțime, Mats Ek pare a fi un alergător, dar care, în decizia lui paradoxală de a concura la proba de sărituri, reușește o spectaculoasă săritură în adâncimea subiectelor abordate, ignorând, cu geniu nebun, avertismentul că piscina este goală. Aici, în acest plonjeu inițiatic, Mats Ek găsește forța originară a rebotezării vechilor povești. Scriind pe suprafața apei – cum îi place să spună – el nu mai repetă totuși istorii de suprafață; lecturile lui sunt anagogice. (…)

Dincolo de planul acesta al relecturării, al hermeneuticii literare – unde antecedentele similare sunt numeroase – descoperim ceea ce este pur și simplu Mats Ek; limbajul său. Am convingerea că nu reinterpretările sale, nu hermeneutica sa, nu gândirea sa regizorală – toate impecabile – fac unicitatea celui căruia noi, azi, îi acordăm onorificul titlu de Doctor Honoris Causa, ci particularitatea, unicitatea limbajului său. Cum să definești indefinibilul? (…)

După ce își așază șevaletul în ”Terra ferma” a unei tradiții incontestabile, culorile cu care îi pictează Mats Ek acesteia peisajele, pot lua uneori turnuri delicvescente, fosforice alteori, dar ce impresionează la ”tablourile” lu Mats Ek este în primul rând faptul că, pe tot acest parcurs, previzibil la început și imprevizibil mai apoi, el își impregnează pânzele cu un parfum indicibil, ca cel al eroului din filmul lui Tom Tykwer, ”Perfume”, scris de Andrew Birkin, dedus însă dintr-o esență total diferită. Parfumul lui Mats Ek este extras din esențele tuturor incongruențelor trăite de el și care în finalul apoteotic al oricăreia din lucrările sale nu generează un deboș haotic ci o reordonare a principiilor vieții. (…)

Senatul UNATC îi acordă lui Mats Ek, astăzi 30. Ianuarie 2017, titlul de Doctor Honoris Causa, pentru că, într-o lume a artei coregrafice care părea că-și va pierde steaua polară a sensului, el a repus-o pe cer la locul ei.

Cum spuneam, Mats Ek a făcut o călătorie culturală completă. Faptul că în zborul său s-a folosit și de aripile tradiției, din care a făcut un aparat imersiv, capabil să străpungă și cerurile adâncimilor, îl scoate definitiv din orice comparație – improbabilă de altfel - cu un Nils Holgersson călătorind prin țara Suediei pe aripile unei... lebede”.

Mai mult de jumătate de secol din viaţă dăruită artei

Născut în 1945 la Malmö, Suedia, Mats EK a crescut într-o familie de artiști. Mama sa, Birgit Cullberg, a studiat la școala lui Kurt Joos, alături de Pina Bausch și este considerată fondatoarea dansului modern în Suedia. Tatăl său, Anders Ek, este un cunoscut actor de teatru și film și colaborator apropiat al lui Ingmar Bergman.

A urmat cursurile Academiei de Balet din Stockholm. Apoi, a părăsit dansul pentru 10 ani și a studiat actoria la colegiul Marieborg, în Norrköping. La terminarea studiilor a lucrat ca regizor la Teatrul de Păpuși și la Teatrul Regal, în capitala Suediei. Abia în 1973 se alătură companiei fondate de mama sa, Cullberg Ballet, în calitate de coregraf și, ulterior, de director artistic (1981-1993). Pentru această companie va realiza câteva reinterpretări în cheie contemporană a celor mai cunoscute balete din repertoriul clasic: Giselle, Carmen, Lacul lebedelor. În 1993 devine artist independent.

Diplomă și flori pentru Ana Laguna

Creațiile sale nonconformiste i-au adus lui Mats EK recunoașterea la nivel mondial iar critica de specialitate a considerat întotdeauna că talentul și inteligența sa depășesc sfera dansului. De altfel, a fost invitat să regizeze și spectacole de operă sau teatru dramatic. Producțiile lui au fost prezentate pe cele mai importante scene ale lumii: Opera din Paris, Baletul din Stuttgart, Netherland Dance Theater, Opera din Zürich, Baletul Regal Suedez, Les Grands Balletes Canadien de Montréal, Metropolitan Opera, Teatrul Bolshoi. Activitatea lui artistică a fost recompensată cu importante premii, printre care: Emmy Award (pentru Carmen), Dance Magazine Award, Premiul „Benois de la Danse“, Olivier Award pentru Dans, Premiul „Europa“ pentru Teatru, care i-a fost decernat în aprilie anul trecut, la Craiova, fiind acordat personalităţilor sau instituţiilor care au contribuit la realizarea unor evenimente culturale esenţiale pentru înţelegerea şi cunoaşterea reciprocă a oamenilor.

Mats EK și-a dăruit mai mult de jumătate de secol din viață artei. La împlinirea vârstei de 70 de ani, în 2015, a decis să se retragă oficial din lumea spectacolului, declarând: „de-acum vreau să parcurg o nouă experiență – aceea de a sta degeaba“.

Născută în Zaragoza, Spania, Ana Laguna a început să studieze dansul la Conservatorio Superior de Danza, școală fondată de María de Ávila, una dintre personalitățile marcante ale baletului clasic spaniol din secolul XX.

La vârsta de 19 ani, susține o audiție la Cullberg Ballet și îi atrage imediat atenția dansatoarei și coregrafei Birgit Cullberg, care o angajează. Începe, astfel, colaborarea cu faimoasa companie suedeză unde va interpreta, pe percursul a mai mult de două decenii, roluri principale în versiunile novatoare semnate de Mats Ek ale unor balete de referință: Giselle, Carmen, Lacul lebedelor. De la începutul anilor ’90 colaborează și cu alte trupe de dans, în producții semnate de Merce Cunningham, Maurice Béjart, Christopher Bruce, Jiri Kylián, Ohad Naharin, Nacho Duato, William Forsythe și mulți alții. Ultimul deceniu al carierei sale a fost marcat de lucrul cu Rudolf Noureev, Pina Bausch și Mikhail Baryshnikov.

Celebrul dansator și coregraf Mats Ek

În 1993, Ana Laguna părăsește definitiv Baletele Cullberg, dar continuă să lucreze cu Mats Ek (ca actriță, dansatoare, asistent de coregrafie și regie) la spectacolele pe care acesta le realizează la Opera din Paris, Opera Națională din Lyon, Baletul Național din Coreea de Sud, Grand Théâtre de Genève și National Dance Theatre din Madrid.“

De-a lungul timpului, Ana Laguna, numită„Fiica Saragossei”, după numele orașului natal. a fost recompensată pentru creația sa cu numeroase premii și distincții: National Dance Award (Spania), Grand Prix Videodans pentru rolul din Giselle, Premiul Vaslav Nijinsky (Monte Carlo), Medalia de Aur Karina Ari (Suedia). A primit titlurile onorific de Fiică a Zaragozei, Cavaler al Literelor și Artelor (Franța), Premiul Emmy (pentru rolul din Carmen), Medalia de Aur pentru Merite Civile (Spania), Premiul Leonide Massine (Italia), Premiul Benois de la Danse (Rusia și Italia), titlul de Profesor de Onoare din partea Ministerului Culturii din Suedia.

Ana Laguna continuă să își exprime talentul și creativitatea ca dansator și asistent coregraf.

Cei doi artiști au putut fi urmăriți de publicul din România în cadrul Întâlnirilor JTI, eveniment anual devenit emblematic pentru dansul contemporan. Mats Ek, împreună cu Ana Laguna au interpretat pe scena Teatrului Național București Cartoful și Amintirea, oferind publicului ocazia într-adevăr unică de a admira un cuplu celebru dansându-și „autobiografia” și rara șansă de a-l vedea pe coregraful Ek dansând.

Cu acest prilej, am avut bucuria de a le pune câteva întrebări celor doi dansatori de excepţie.

Mats Ek: „Pentru mine, poveştile au reprezentat inspiraţia”

În ce direcții se îndreaptă dansul în momentul de față?

Există o varietate extraordinară a direcțiilor dansului contemporan. Prima dintre ele este că tinerii coregrafi se întorc la dansul clasic și creează un tip de neo-clasicism. O altă direcție este cea care abordează, precum Ohad Naharin, un vocabular liber, dar bazat pe tehnici profesioniste. A treia merge către dansul conceptual, construit în jurul unei idei. Și ar mai fi dansul dramatic, epic sau dansul care spune o poveste, destul de bine reprezentat în dansul modern. Acum, coregrafii îndrăznesc să spună o poveste recognoscibilă.

De-a lungul carierei mele am abordat cele mai variate mijloace de expresie: dans, teatru, teatru-dans, operă, reinterpretări ale baletului clasic. Dar dintre toate, cel mai apropiat mi-a fost întotdeauna, dansul. Am lucrat cu actori sau cântăreți de operă și am fost fascinant, dar rămân la pasiunea mea pentru dans. Am colaborat cu numeroase companii de dans și a fost o experiență extraordinară să creez coregrafii proprii folosind patrimoniul clasic: povești, basme și muzică, dar pentru mine a fost mai importantă exprimarea liberă prin dans contemporan.

Ana Laguna

La un moment dat, v-aţi anunţat retragerea din lumea dansului. Ce v-a făcut să reveniţi?.

„Da, am spus stop. Am declarat că nu voi mai crea sau produce nimic nou, dar ceea ce fusese deja semnat a rămas. Aveam nevoie de doi ani în care să evadez, după 50 de ani de muncă permanentă, dar am fost foarte activ. Am vizitat mult, am descoperit țări noi și m-am bucurat de copii mei. Cu toate acestea, am dansat în continuare în spectacole create mai demult, ceea ce m-a ajutat enorm pentru că mi-am amintit constant cât de dificil este să fii pe scenă, iar coregrafii scapă din vedere acest lucru atunci când creează. Mi-am reconfirmat crezul conform căruia nu poți fi coregraf, fără a fi dansator. Pe de altă parte, am descoperit din nou publicul, din perspectiva dansatorului. Sunt, dacă vreți, într-o pauză activă. Nu mai creez și nici nu vă pot spune dacă voi mai face asta vreodată. În calitate de coregraf, calitățile pe care le-am căutat la un dansator au fost muzicalitate, dinamică, sensibilitate, profesionalism, dar și integritate, istețime, imaginație.

Ce îi diferențiază pe artiștii născuți în anii ’50-’60, de tinerii de astăzi?

Tinerii au oportunitatea de a afla tot ceea ce se întâmplă în domeniul lor, poate că nu sunt atât de profund legați de un singur stil sau un singur crez artistic, așadar au parte de varietate. Ce le lipsește este conexiunea dintre mișcare și poveste pentru că dansul modern a respins foarte mult timp această legătură. Nu e modern să folosești coregrafia pentru a spune o poveste și atunci dansatorii nu au o astfel de experiență. Însă, tehnic și profesional sunt foarte bine pregătiți. În opinia mea, dansul modern se naște din oamenii care îl creează. Fiecare are direcția lui, iar pentru mine poveștile au reprezentat inspirația.Planurile pentru viitor sunt pe cât de simple, pe atât de complexe: Să văd ce se întâmplă, să descopăr.

Ana Laguna: „Nu suntem mai buni ca dansatorii tineri, ci doar diferiți!”

De ce Quartet Gala? Poate pentru faptul că avem atât de rar ocazia să vedem un astfel de colaj, format din dumneavoastră şi Mats Ek alături de Suzanne Linke şi Dominique Mercy.

Spectacolul arată publicului că, o dată cu trecerea anilor, corpul ne impune anumite limite pe care, dacă reușim să le acceptăm, le putem valorifica. Eu nu mai sunt aceeași de acum cinci ani, dar corpul meu încă îmi permite să comunic prin mișcare. Încerc să ofer o altă perspectivă asupra dansului, diferită de ceea ce se vede în mod curent. Nu pretindem că suntem mai buni ca dansatorii tineri, ci doar că suntem diferiți. Coregrafia este adaptată limitelor de care vorbeam mai devreme în așa fel încât descoperim noi posibilități de exprimare. Am cunoscut oameni extraordinari cu care am dansat și de la care am învățat - HYPERLINK "http://www.jirikylian.com/" t "_blank" Jiří Kylián, Ohad Naharin, Maurice Bejart și desigur Mats Ek, dar lista nu se încheie aici. Însă, cea mai importantă schimbare din viața mea a fost tranziția dintre baletul clasic, pe care l-am învățat la școală, și dansul contemporan, modern pe care l-am descoperit în companiile profesioniste și pe care nu îl mai întâlnisem până atunci. A fost dragoste la prima vedere. Am știut că asta vreau să fac și că asta trebuie să fac”. Pentru viitor, îmi doresc să continue să dansez. Sper că oamenii sunt suficient de sinceri încât să îmi spună când trebuie să mă opresc. Iubesc scena fiindcă este singurul mod prin care pot comunica, este singurul mijloc prin care simt că mă exprim cu adevărat.