Două instalaţii gigant produse în Buzău au plecat spre Statele Unite
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
sursa: CNAIR
sursa: CNAIR
Două transporturi agabaritice, reprezentând două recipiente-gigant pentru industria petrochimică cu destinaţia finală un beneficiar din Statele Unite ale Americii, au plecat, luni, de la o societate comercială din municipiul Buzău. 

Cele două transporturi agabaritice ar urma să ajungă peste patru zile în portul Olteniţa. "De la Buzău, traseul va fi spre Urziceni, Bucureşti, portul Olteniţa. La Olteniţa vor fi încărcate pe o barjă până în portul Constanţa, iar de aici pe vapor până la beneficiarul din Statele Unite. Mai avem în contract încă două astfel de rezervoare", a precizat reprezentantul producătorului celor două recipiente.

Lucrători ai firmei de transport cu sediul în Bistriţa vor proteja cablurile de internet, tv şi telefonie. Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, transportul se va desfăşura în perioada 4 - 7 martie, pe traseul Buzău - DN 2B - Spătaru - DN2 - Urziceni - DN2 - DN Centura Bucureşti - DN4 - Olteniţa Port.  "Lăţimea maximă a vehiculului este 5,16 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condiţiilor de trafic. În conformitate cu OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depăşiri este de 70 km/oră", a precizat sursa citată. 

Vezi şi: Marinari români răpiţi de piraţi

OUG 7. Tudorel Toader: Urmare a reacțiilor negative

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel