Două fete de 12 și 13 ani, plecate de acasă, au fost găsite de polițiști la un „iubit”
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Foto ilustrativ / Imagine de tevenet de la Pixabay
Foto ilustrativ / Imagine de tevenet de la Pixabay
Două fete de 12 și 13 ani au fost găsite la domiciliul „iubitului” uneia dintre ele, de către polițiști din Gura Humorului. 

Polițiștii de la Gura Humorului au fost alertați, luni seară, de o femeie din satul Berchișești, care a anunțat că fiica sa, în vârstă de 13 ani, a plecat de la domiciliu împreună cu o vecină de 12 ani, verișoara ei, și că cele două nu s-au mai întors. Femeia era îngrijorată pentru că deja se înserase, scrie Monitorul de Suceava.

Polițiștii au început să facă verificări, aflând de la mama celei de-a doua minore, cea de 12 ani, că fiica sa a mai plecat de la domiciliu, aceasta având un prieten în Șcheia.

Polițiștii de la Secția 10 Gura Humorului au luat legătura cu colegii de la Secția rurală 9 Șcheia, care au demarat verificări la familia Fierari din localitate. Ambele fete au fost găsite în locuința respectivă.      

Cele două le-au spus polițiștilor că au pierdut trenul cu care voiau să se întoarcă la domiciliul lor din comuna Berchișești. Ele au mai relatat faptul că în perioada plecării de la domiciliu și până în momentul identificării nu au fost victimele vreunei infracțiuni și nu au suferit nici o vătămare corporală.

În cele din urmă, minorele au fost duse la familiilor lor din Berchișești.

Sursă: Monitorul de Suceava 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel