Două cluburi din Mamaia, închise. Protecția Consumatorului, amendă uriașă pentru patroni
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Două cluburi de noapte din zona de nord a stațiunii Mamaia au fost închise de Protecția Consumatorului. 

Decizia a fost luată după ce, în urma controalelor, au fost descoperite mai multe nereguli, inclusiv legate de problema distanțării fizice, informează Antena 3.

Neregulile au fost descoperite și în bucătăriile celor două cluburi, dar și în zona de bar. Una dintre societăți administra și o parte de plajă, motiv pentru care și acolo a fost suspendată activitatea. ANPC a găsit în neregulă vitrinele, alimente preparate cu câteva zile înainte, înghețată expirată. 

Reprezentanții cluburilor au fost amendați. Mai exact, două cluburi au fost amendate cu 20.000 de lei, iar un al treilea club a fost amendat cu 12.000 de lei pentru că, deși a venit la sediul ANPC, reprezentantul clubului nu a adus actele necesare astfel încât să-și continue activitatea. Și acest club a fost închis.

Vorbim despre două unități care și-au suspendat activitatea în zona de Nord a stațiunii Mamaia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel