Două analize care depistează boala cronică de rinichi. Ministrul Rafila spune cine trebuie să le facă: Simple, decontate, nu e nimic complicat
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat cum poate fi depistată o boală cronică de rinichi. Acesta a indicat două analize simple, care sunt decontate de stat.

"Sunt două analize specifice. Nu trebuie să le facă toată lumea şi la orice vârstă. Trebuie să definim categoriile de pacienţi care au afecţiuni cardiovasculare sau care au diabet şi la care boala renală este probabil să apară, să se instaleze. Aceşti pacienţi pot beneficia de două analize care sunt decontate. Sunt două analize simple, nu e vorba de nimic complicat.

În  momentul de faţă, nu facem decât să măsurăm creatinina. Este o radiografie de moment care nu sugerează aşa de bine o eventuală evoluţie a unei boli cronice de rinichi. Aceste două analize, dacă sunt prescrise de medicul de familie şi sunt efectuate la categorii cu risc mai mare, sunt foarte utile pentru că permit diagnosticarea acestei boli, tratarea ei şi un regim corespunzător care previne apariţia unei insuficienţe renale care nu poate să fie tratată decât prin dializa sau prin transplant", a spus Alexandru Rafila, în cadrul dezbaterii online ”Boala cronică de rinichi, riscul ignorării” organizate de DC Media Group.

Dezbaterea integrală, în materialul video de mai jos:

Sistemul de dializă din România, un model. Diana Păun: Acest sistem privat ar putea fi preluat pentru pacienții cronici

Campania de conștientizare asupra sănătății rinichiului, lansată săptămâna trecută, cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului, are ca scop atât prevenția, cât și diagnosticarea timpurie a bolilor cronice de rinichi.

”Ziua Mondială a Rinichiului a avut potențialul de a crește gradul de conștientizare asupra importanței sănătății rinichiului, în primul rând pentru sănătatea noastră generală.

În acest context a fost lansată această campanie de conștientizare care implică în primul rând comportamente preventive și evitarea factorilor de risc.

Dar în egală măsură și conștientizarea modului în care un pacient poate trăi cu o boală de rinichi. De aceea dezbaterea de astăzi este bine venită în contextul acelei zile,și în mod particular al temei campaniei globale din anul 2023, care este să ne pregătim pentru imprevizibil, să îi susținem pe cei vulnerabili.

Deci practic, acest slogan implică atât partea de prevenție, cât și posibilitatea de a diagnostica o boală de rinichi și asigurarea calității vieții celor care au fost deja diagnosticați cu această boală”, a declarat Diana Loreta Păun, Consilier Prezidențial, Departamentul Sănătate Publică, în exclusivitate, în cadrul dezbaterii ”Boala cronică de rinichi, riscul ignorării”. Citește mai departe pe dcmedical.ro>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel