Data publicării:
Dotarea Armatei Române. Dîncu: Asta a fost discuţia la ultimele summit-uri. Va fi unul din obiectivele pe care ni le vom asuma
Vasile Dîncu, ministrul Apărării, a vorbit despre dotarea Armatei Române în perioada următoare.
Întrebat de analistul politic Bogdan Chirieac când va renunța Aviația Română la MIG-21 și vom avea F-16, Vasile Dîncu a spus:
"Ceea ce am planificat noi înseamnă 3 trepte - în documentul strategic "Armata României 2040". Există acolo trei etape de evaluare - 2026 - 2032 şi 2040 - care, de fapt, înseamnă o dotare strategică pe termen lung, în funcţie de banii pe care îi avem, de sprijinul pe care îl putem avea în NATO, însă ceea ce va face şi acest summit extraordinar şi summit-ul din iunie este că s-ar putea, la nivelul NATO, să se modifice toate aceste calendare şi să venim mult mai repede, inclusiv cu achiziţia de F-35, pentru că se încearcă - şi asta a fost discuţia noastră la ultimele summit-uri - a fost ideea să facem o dotare comună, să participăm cu toţii la dotare pentru că aşa, dacă fiecare are termenul lui, apar nişte găuri, să spunem aşa, în înzestrarea flancului estic.
S-ar putea să începem să facem dotări complementare. Fiecare se dotează conform unui proiect şi atunci va fi mult mai simplu şi pentru noi să asigurăm comun, colectiv apărarea în zona aceasta. Asta înseamnă devansarea unor termene probabil. Unul dintre proiectele care se discută este şi înlocuirea MIG-ului 21 sau 29 din dotarea de pe flancul estic. Va fi unul din obiectivele pe care ni le vom asuma noi cei din flancul estic şi vom fi sprijiniţi", a spus Vasile Dîncu, în emisiunea Punctul de Întâlnire de la Antena 3.
"Nu văd niciun pericol la adresa României"
Ministrul a vorbit și despre un posibil pericol la adresa României, în contextul războiului din Ucraina.
”Ca să sintetizez aici, nu văd niciun pericol la adresa României. Sigur că, noi avem costuri, precum și riscul ca Rusia să ajungă la graniță cu noi. Sigur că încercarea de a domina Marea Neagră poate deveni o problemă economică, nu numai pentru Ucraina, dar și pentru noi. De asemenea, putem avea probleme dacă ne gândim că Republica Moldova ar putea să fie un obiect de amenințare. Venirea spre Transnistria ar putea să fie o problemă. O vecinătate cu Rusia nu este simplă, dar este o vecinătate a graniței NATO cu Rusia. NATO ne-a demonstrat în ultima vreme ceea ce nici noi nu credeam că va mai fi, chiar o reacție robustă, chiar o reacție rapidă și vedem cum NATO activează forța de răspuns, că trece de la cea de descurajare la cea de apărare. Mâine vom avea decizii importante”, a afirmat ministrul Vasile Dîncu la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News