Data publicării:

Dosarului “Mită la prefect” a ajuns la final

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
radu_prisacaru_la_tribunal
radu_prisacaru_la_tribunal

Alegeri prezidentiale 2024

După patru ani de procese şi cercetări, judecătorii Curţii de Apel Iaşi au pus punct, luni seara, dosarului “Mită la prefect”. Fostul prefect Radu Prisăcaru şi fostul şef al ADS Flavius Ioniţa sunt acuzaţi că, în august 2006, ar fi cerut şpagă 3 hectare de la Norina Forna, pentru retrocedarea unei suprafeţe de 16 ha. Târgul ar fi fost intermediat, potrivit procurorilor, de avocatul Toni Baltag şi afaceristul Cristian Maftei, informează Evenimentul.

Autor: Adi Stroescu

radu_prisacaru_la_tribunalDacă procurorii au cerut pedepse maxime, cu puşcărie, pentru toţi cei patru, apărătorii lor au vorbit şase ore despre nevinovăţia clienţilor.

“Tot rechizitoriul conţine interpretări subiective, trunchiate, scoase din context ale interceptărilor DNA. Din nicio înregistrare nu rezultă că prefectul ar fi cerut ceva. Singurele persoane care vorbesc despre terenuri sunt Dorin Forna şi Toni Baltag. De altfel, interceptările nu pot fi primite ca probe, deoarece expertiza a stabilit că nu sunt autentice. Nici declaraţia denunţătorului Dorin Forna nu are credibilitate. Acesta susţine că prima dată l-a cunoscut pe Radu Prisăcaru pe 17 august 2006, pe holul Prefecturii, unde erau amplasate camere video şi se aflau şi alte persoane, condiţii în care prefectul i-a cerut 3 hectare de teren. Denunţătorul a regizat acest scenariu şi a premeditat acest demers, pentru a-şi uşura propria situaţie penală. Atitudinea prefectului a fost cea politicoasă, a unui funcţionar public ce îi spune cetăţeanului care îi intră în birou că va încerca să-i rezolve problemele. Vă solicităm să pronunţaţi achitarea sa, pe motiv că fapta nu există”, a spus Sandra Grădinaru, avocatul lui Radu Prisăcaru.

Aceasta a adus la dosar şi înregistrări făcute pe laptop de ex-prefect, care i-ar dovedi nevinovăţia, dar şi o scrisoare deschisă a angajaţilor din Casa pătrată în sprijinul său şi diploma de excelenţă primită de Radu Prisăcaru.

Apărătorii lui Toni Baltag, singurul care a declarat că ar fi avut impresia că se cere şpagă, au cerut tot achitarea. ”Clientul nostru este victima unei înscenări, a unei proaste aplicării a legii. I-a spus denunţătorului să nu se implice în activităţi ilegale, există acest sfat pe înregistrări. Ce era să facă? Să-şi denunţe clientul?”, a spus avocatul George Stancov.

În ultimul cuvânt, fostul prefect s-a declarat o victimă a procesului de integrare europeană: “Nu am cerut mită! Îmi pune speranţa în dumneavoastră, onorată instanţă, că nu mă veţi sacrifica pentru intrarea României în Spaţiul Schengen. Doar în septembrie 2006, pentru raportul de ţară, DNA a arestat mai multe persoane decât în 2005, restul de 2006 şi 2007. Am plătit cinci ani fiind nevinovat”.

Sentinţa a fost amânată pentru 5 decembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel