Data publicării:
Dosarul Roșia Montană. Ministrul Boloș încearcă plata în rate a despăgubirilor
Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a explicat care sunt pașii privind anunțul deciziei din partea Curții de Arbitraj de la Washigton, în dosarul Roșia Montană, dar și cum se încearcă limitarea impactului asupra bugetului României.
Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a intervenit la un post de televiziune unde a făcut precizări legate de decizia pe care România o așteaptă în dosarul Roșia Montană și unde statul român se așteaptă la plata unor despăgubiri de maximum 6,7 miliarde de euro.
”După ce se parcurg etapele care țin de procedura de executare silită, pentru că această decizie trebuie investită cu formula executorie de către un executor judecătoresc din România, etapa aceasta de negociere cu titularii deciziei este foarte importantă, pentru că ar mai aplatiza din presiunea asupra bugetului, dacă ar trebui să plătim dintr-o dată sau ar exista această înțelegere de plată în rate”, a declarat ministrul Marcel Boloș la Realitatea Plus, adăugând că ”totul depinde de felul în care cealaltă parte va înțelege greutatea de a plăti această sumă într-o singură tranșă. Aici apelăm la buna-înțelegere a celor sunt îndreptățiți să încaseze suma și să vedem cum vor decurge aceste discuții și dacă va exista o astfel de înțelegere din partea dumnealor”.
Totodată, Boloș a subliniat că privind situația în care pe lângă despăgubirile materiale ar exista și posibilitatea ca în decizie să fie cerută inclusiv continuarea exploatării de la Roșia Montană, ”există o șansă destul de redusă, pentru că nu există o practică în acest sens din partea acestor instanțe arbitrare, dar dacă această decizie nemonetară se va întâmpla, atunci va trebui, în condițiile prevăzute în decizie, să punem în aplicare”, a mai spus ministrul Boloș.
Despăgubirile, între 1 și 6,7 miliarde de euro
Întrebat care este suma pe care România ar trebui să o plătească în acest dosar, cu toate accesoriile calculate încă din 2011, ministrul a explicat care sunt limitele despăgubirilor.
”Avem o sumă maximă pe care dumnealor au solicitat-o, 6,7 miliarde de euro, și o sumă minimă, pe care au investit-o și pe care mă gândesc că, având documentele pentru plata acelor cheltuieli de investiții, instanța este posibil să o ia în seamă. Așadar, o sumă minimă, din calculele noastre, de aproximativ un miliard de euro. În acest interval ar trebui să fie decizia pe care o va pronunța instanța.
Acum, să vedem circumstanțele care au fost avute în vedere, pentru că cele aproximativ 1.000 de pagini pot fi făcute publice de abia după ce se publică pe pagina instanței decizia și după ce noi, în termen de 20 de zile, am convenit care părți din această decizie sunt confidențiale și care nu. Ne-am exprimat această opțiune că nu avem nimic de ascuns și că decizia se poate face publică în întregul ei. În cele 20 de zile, conținutul rămâne secret și partea dispozitivă este cea pe care o vom publica”, a mai spus ministrul de Finanțe, subliniind că, în termenul de 20 de părți, ”niciuna dintre părți nu are voie să comunice conținutul deciziei, de abia după ce trec cele 20 de zile și se publică pe pagina instanței putem începe discuțiile.
Noi mai avem, după ce expiră cele 20 de zile, încă 4 luni pentru a ne exercita opțiunea de a ataca sau nu decizia instanței și, în toată această perioadă de timp, în cele 4 luni, avem și posibilitatea discutării pe cale amiabilă a modului în care punem în aplicare decizia”.
Decizia, comunicată doar părților
Totodată, ministrul Marcel Boloș a precizat că decizia nu va fi publicată pe site-ul instanței, ”ci se comunică părților. Cu alte cuvinte, președintele Comisiei de Arbitraj depune decizia la instanță, care comunică părților, României și celeilalte părți această decizie, în termen de 20 de zile această decizie rămâne secretă, cu excepția părții dispozitive, adică a ceea ce se dispune, adică dacă ne obligă la plată, aceea este publică. (...) Dăm comunicat, din ambele părți, și Guvernul, și Ministerul de Finanțe. Vom publica și acești pași procedurali”, a mai spus ministrul de Finanțe privind momentul în care decizia va fi anunțată.
Cât privește impactul pe care l-ar avea această despăgubire pe care România ar avea-o de plată celor de la Gabriel Resources, ministrul Boloș a spus că, în funcție de suma decisă, ”sigur, nu este de dorit să avem o procedură de executare silită de îndată și sumă pe care să o achităm peste noapte”, dar și că ”deocamdată este foarte greu de făcut o simulare pentru că există o incertitudine asupra acestei sume și, sigur, noi luăm în calcul o perioadă suficientă de timp pentru a fi cât mai aplatizabilă și mai ușor suportabilă această sumă. Nu aș putea să vă dau detalii, dar în zilele viitoare vă vom ține la curent cu strategia noastră pe care o vom parcurge-o, acum să vedem decizia și felul în care ne vom organiza pentru punerea ei în aplicare”, a mai spus ministrul Marcel Boloș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News