Nimeni nu va fi tras la răspundere pentru moartea a peste 1.000 de oameni şi rănirea a altor 3.000 de persoane deoarece faptele s-au prescris. Decizia nu este însă definitivă și poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dosarul Revoluţiei a ajuns în aprilie 2011 la Secţia de urmărire penală a Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce Secţia Parchetelor Militare (SPM) şi-a declinat competenţa de soluţionare.
În 24 mai 2011, statul român a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în procesul intentat de Asociaţia "21 Decembrie" şi alte persoane pentru încălcarea dreptului la viaţă şi la respectarea vieţii private, legat de ancheta în dosarul Revoluţiei.
Completul de şapte judecători de la secţia a III-a a CEDO a decis atunci că statul român a încălcat articolele 2 şi 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la viaţă şi, respectiv, la viaţă privată şi de familie.
Astfel, Curtea a decis ca statul român să acorde despăgubiri de 15.000 de euro către Nicolae şi Elena Vlase, pentru încălcarea articolului 2, în ancheta privind moartea fiului lor, precum şi de 6.000 de euro preşedintelui Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, pentru încălcarea articolului 8, întrucât SRI nu i-a răspuns unei solicitări privind interceptarea sau nu a telefonului ori dacă a fost filat. Totodată, Guvernul român trebuie să plătească 20.000 de euro avocaţilor Antonie Popescu, Ioana Sfîrăială şi Ionuţ Matei, care l-au reprezentat pe Mărieş, scrie sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general