Data actualizării:
Data publicării:

Dosarul Microsoft II, trimis înapoi la DNA

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
DNA
DNA

Tribunalul Bucureşti a decis, joi, 31 mai, să restituie, către DNA, dosarul Microsoft II.

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis, joi, restituirea la DNA a dosarului Microsoft 2, în care sunt judecaţi fostul jucător de tenis Dinu Pescariu şi omul de afaceri Claudiu Florică.

Decizia magistraţilor nu este definitivă.

Pe 19 ianuarie, fostul jucător de tenis Dinu Pescariu s-a prezentat la DNA, unde a fost informat că are calitate de inculpat în dosarul Microsoft, pentru spălare de bani. Ulterior, în data de 1 februarie, el a fost trimis în judecată, alături de Claudiu Florică, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

Precizări DNA

Potrivit DNA, faptele au fost comise de cei doi în calitate de reprezentanţi ai societăţilor Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd. DNA susţinea că, în perioada decembrie 2003 - octombrie 2004, reprezentanţi ai Guvernului au iniţiat şi susţinut proiecte de HG, prin care s-a aprobat încheierea cu Fujitsu Siemens Computers a unui contract comercial de închiriere de licenţe Microsoft, după care s-a aprobat extinderea contractului. Conform DNA, în cuprinsul hotărârilor respective s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru licenţele Microsoft, cu scopul de a favoriza această firmă prin evitarea organizării unei licitaţii publice. Extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe şi pentru produsele educaţionale Microsoft a fost aprobată prin HG 1778 din 21 octombrie 2004, fără a exista un necesar fundamentat. Prejudiciul calculat de DNA în acest caz se ridică la 66.965.343 USD, în dauna Secretariatului General al Guvernului şi Ministerului Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei.

DNA mai arăta că suma de 22.787.515 dolari, reprezentând aproximativ o treime din folosul necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către Fujitsu Siemens Computers, a făcut obiectul infracţiunii de spălare de bani. Pentru disimularea originii ilicite a banilor, a fost încheiat un contract de consultanţă fictiv între Fujitsu Siemens Computers şi Profinet AG. 'În baza acestui contract, au fost transferate în contul Profinet AG suma de 15.553.878,86 USD la data de 11.05.2004 şi suma de 7.233.510 USD la data de 30.11.2004. În perioada mai - decembrie 2014, prin subcontractarea succesivă în mod fictiv a unor servicii de consultanţă, sumele de bani au tranzitat o serie de conturi ale unor firme off-shore (Slytehrin Marketing Ltd, Zonko Overseas Ltd)', susţinea DNA. Procurorii precizau că persoanele implicate în operaţiunile privind disimularea originii ilicite a banilor au fost Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, ultimul fiind şi beneficiarul final al unei părţi din suma de peste 22 de milioane de dolari, notează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel